11 definiții pentru dobitocie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DOBITOCÍE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. – Dobitoc + suf. -ie.

DOBITOCÍE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. – Dobitoc + suf. -ie.

dobitocíe sf [At: LB / Pl: ~ii / E: dobitoc + -ie] 1 (Înv) Stare de animalitate. 2 Bestialitate (1). 3 Brutalitate (5). 4 Atitudine, comportare sau vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. 5 Prostie.

DOBITOCÍE, (2) dobitocii, s. f. 1. Fel sau fire (ca) a dobitoacelor; prostie, nerozie. Singurele lucruri de care știa să vorbească... celor ce-i prețuiau dobitocia. M. I. CARAGIALE, C. 15. 100 la sută!... ce tîlhărie!... ș-ai avut dobitocia să le plătești? ALECSANDRI, T. 1251. 2. Faptă sau vorbă nesocotită, prostească; tîmpenie, prostie. Țapule, zise el cătră iubitu-i vînători, totodată îngrijitori de cîni și părtaș la toate dobitociile. CONTEMPORANUL, IV 301.

DOBITOCÍE ~i f. 1) Atitudine, purtare de dobitoc; animalitate; brutalitate. 2) Stare a omului lipsit de inteligență și de bun-simț; animalitate. [Art. dobitocia; G.-D. dobitociei; Sil. -ci-e] /dobitoc + suf. ~ie

dobitocie f. 1. vieață animală; 2. fig. prostie, stupiditate.

dobitocíe f. Prostie, stupiditate: mare dobitocie pe capu tăŭ, măĭ!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dobitocíe s. f., art. dobitocía, g.-d. art. dobitocíei; (manifestări) pl. dobitocíi, art. dobitocíile

dobitocíe s. f. (sil. -ci-e), art. dobitocía, g.-d. art. dobitocíei; (manifestări) pl. dobitocíi, art. dobitocíile (sil. -ci-e)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DOBITOCÍE s. 1. v. prostie. 2. idioțenie, idioție, imbecilitate, inepție, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, (înv.) prostăticie. (A spus o mare ~.)

DOBITOCIE s. 1. imbecilitate, neghiobie, nerozie, prosteală, prostie, tîmpenie, (înv.) prostime. (Era de-o ~ proverbială.) 2. idioțenie, idioție, imbecilitate, inepție, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tîmpenie, (înv.) prostăticie. (A spus o mare ~.)

Intrare: dobitocie
dobitocie substantiv feminin
  • silabație: -ci-e
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dobitocie
  • dobitocia
plural
  • dobitocii
  • dobitociile
genitiv-dativ singular
  • dobitocii
  • dobitociei
plural
  • dobitocii
  • dobitociilor
vocativ singular
plural

dobitocie

  • 1. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț.
    exemple
    • Singurele lucruri de care știa să vorbească... celor ce-i prețuiau dobitocia. M. I. CARAGIALE, C. 15.
      surse: DLRLC
    • 100 la sută!... ce tîlhărie!... ș-ai avut dobitocia să le plătești? ALECSANDRI, T. 1251.
      surse: DLRLC
    • Țapule, zise el cătră iubitu-i vînători, totodată îngrijitori de cîni și părtaș la toate dobitociile. CONTEMPORANUL, IV 301.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Dobitoc + sufix -ie.
    surse: DEX '98 DEX '09