opțiuni
  • info

11 definiții pentru dobitoc (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DOBITOC, -OACĂ, dobitoci, -oace, s. n., s. m. și f., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ.

dobitoc, ~oacă [At: PALIA (1581), 193/1 / Pl: ~i, ~oace / E: vsl добиток] 1 sn Animal (patruped). 2 sm (Înv; cu indicarea speciei de animale) Mulțime de... 3 (Îvr; îs) ~ ceresc Constelație cu nume de animal. 4-5 smf, a (Om) lipsit de inteligență și bun-simț.

DOBITOC, -OACĂ, dobitoci, -oace, subst., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ.

DOBITOC2, -OACĂ, dobitoci, -oace, s. m. și f. (Termen injurios, mai ales în apostrofe) Om lipsit de inteligență sau de bun simț. Unde sînt cizmele șterpelite, dobitocule? CAMILAR, N. I 280. ◊ (Adjectival) Nu l-am crezut așa de dobitoc, ca să nu simtă măcar atît. C. PETRESCU, C. V. 354.

DOBITOC2 ~ci m. fig. Persoană lipsită de inteligență și de bun-simț. /<sl. dobytuku

dobitoc n. 1. animal, mai ales domestic, vită; 2. fig. stupid, idiot [Slav. DOBITŬKŬ, avere; la popoarele pastorale vitele sunt principala lor bogăție (v. marfă)].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dobitoc1 adj. m., (persoană) s. m., pl. dobitoci; adj. f., s. f. dobitoacă, pl. dobitoace

dobitoc1 adj. m., (persoană) s. m., pl. dobitoci; adj. f., s. f. dobitoacă, pl. dobitoace

dobitoc adj. m., (persoană) s. m., pl. dobitoci; f. sg. dobitoacă, pl. dobitoace

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dobitoc (dobitoace), s. n. – 1. Animal. – 2. Prost, nătîng. Sl. dobytukŭ „avere, cîștig” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 168; Cihac, II, 97; Conev 57), cf. bg. dobituk, sb., cr. dobitak „cîștig”. Cf. dobîndi și, pentru evoluția semantică, lat. pecunia, sp. ganado. Cu sensul 2 pl. dobitoci (m.). – Der. dobitoacă, s. f. (femeie proastă); dobitocesc, adj. (de dobitoc); dobitocește, adv. (ca dobitocii); dobitoci, vb. (a face pe cineva dobitoc, a-l insulta); dobitocie, s. f. (prostie, tîmpenie); îndobitoci, vb. (a prosti, a abrutiza).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Les bêtes ne sont pas si bêtes que l’on pense (fr. „Dobitoacele nu sînt atît de dobitoace pe cît le credem”) – atrage atenția Molière în prologul la Amfitrion. Să nu-i subapreciem, deci, pe cei mai puțini ageri la minte, căci ne-ar putea face surprize într-o zi. (Vezi: Il ne faut point juger des gens sur lapparence). LIT.

Intrare: dobitoc (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dobitoc
  • dobitocul
  • dobitocu‑
plural
  • dobitoci
  • dobitocii
genitiv-dativ singular
  • dobitoc
  • dobitocului
plural
  • dobitoci
  • dobitocilor
vocativ singular
  • dobitocule
plural
  • dobitocilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dobitoc, dobitocisubstantiv masculin
dobitoacă, dobitoacesubstantiv feminin
dobitoc, dobitoacăadjectiv

  • 1. peiorativ (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Unde sînt cizmele șterpelite, dobitocule? CAMILAR, N. I 280. DLRLC
    • format_quote Nu l-am crezut așa de dobitoc, ca să nu simtă măcar atît. C. PETRESCU, C. V. 354. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.