dimpreună [At: COD. VOR., 64/16 / V: (rar) dinp~, dem~, (înv) deîm~, denp~ / E: de + împreună] 1 Împreună (cu cineva sau ceva). 2 (Îvr; îc) Frăție-~ Fraternitate. 3 (Îvr; îc) Grăire-~ Convorbire. 4 (Îvr; îc) Locuire-~ Conlocuire. 5 (Îvr; îc) Viață-~ Conviețuire.^[1] modificată

DIMPREUNĂ 👉 ÎMPREUNĂ.

DIMPREUNĂ adv. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Unul cu altul (sau unii cu alții) laolaltă, la un loc, împreună. A intrat în războiul de front, nu de birouri, dimpreună cu ceilalți unsprezece frați ai lui. ARGHEZI, P. T. 148. Să-i aducă pe hîrca de babă înaintea sa, dimpreună cu toate odoarele luate cu vicleșug. CREANGĂ, P. 101.

de-o-mpreună av vz dimpreună

dempreună av vz dimpreună

denpreună av vz dimpreună

dinpreună av vz dimpreună

ÎMPREUNĂ adv. Unul cu altul, sau cu mai mulți, la un loc cu altul sau cu alții, laolaltă: a sta ~; a vorbi ~; ce nu poate face un singur om, fac mai mulți ~ (ZNN.); urmat de cu: domnind țara Iliaș-Vodă ~ cu fratele său Ștefan-Vodă (GR.-UR.); adesea și sub forma DIMPREUNĂ: Cu soțul ei dimpreună să vie, că-i doresc (PANN); voiu să-l cresc dimpreună cu copiii mei (GN.) [î n + lat. per unam].

dimpreună adv.

dimpreună

dimpreună.

DIMPREUNĂ adv. împreună, laolaltă, (înv.) depreună. (Cu toții ~ să...)

DIMPREUNĂ adv. împreună, laolaltă, (înv.) depreună. (Cu toții ~ să...)