DILUVIU, diluvii, s. n. 1. Potopul biblic; p. gener. potop. 2. (Geol.) Pleistocen. – Din fr., lat. diluvium.

diluviu sn [At: HELIADE, O. I, 334 / V: del~ / Pl: ~ii / E: fr, lat diluvium, it diluvio] 1 Potopul amintit în Biblie. 2 (Pgn) Ploaie torențială. 3 (Pgn) Revărsare mare de ape Si: inundație. 4 Depozite de terenuri, de material sedimentar, aflat în curs de scurgere pe pantele versanților sub influența apelor. 5 (Glg) Pleistocen.

DILUVIU, diluvii, s. n. 1. Potopul amintit în Biblie; p. gener. potop. 2. (Geol.) Pleistocen. – Din fr., lat. diluvium.

DILUVIU, diluvii, s. n. Numele vechi al subdiviziunii inferioare a erei cuaternare, corespunzînd timpului de extensiune maximă a ghețarilor.

DILUVIU s.n. 1. (Rel.) Revărsare catastrofală de ape despre care se pomenește în Biblie; potopul biblic. 2. Revărsare de ape, cu furtună și ploi torențiale; potop. 3. (Geol.) Pleistocen. [Pron. -viu. / < lat. diluvium, it. diluvio].

DILUVIU s. f.. 1. potopul biblic; (p. ext.) revărsare de ape, cu furtună și ploi torențiale; potop. 2. pleistocen. (< fr., lat. diluvium)

DILUVIU ~i n. 1) Inundație de mari proporții, care îneacă totul; potop biblic. 2) Perioadă glaciară din istoria omenirii; pleistocen. [Sil. -lu-viu] /<fr. lat. diluvium

diluviu n. 1. potop; 2. teren format prin inundațiuni vechi; 3. fig. foarte mare cantitate.

* dilúviŭ n. (lat. diluvium. V. aluviune). Potop, ploaĭe mare care, după biblie, a inundat tot pămîntu ca să-ĭ pedepsească pe oamenĭ, nescăpînd de cît Noe și familia luĭ. Mare inundațiune, ploaĭe torențială. Fig. Mare cantitate: diluviŭ de nenorocirĭ. A începe de la diluviŭ, a lua un lucru (o narațiune) foarte de departe.

diluviu (potop) [viu pron. vĭu] s. n., art. diluviul; pl. diluvii, art. diluviile (desp. -vi-i-)

diluviu (potop) [viu pron. vĭu] s. n., art. diluviul; pl. diluvii, art. diluviile (-vi-i-)

diluviu (potop) s. n. [-viu pron. -viu], art. diluviul; pl. diluvii, art. diluviile (sil. -vi-i-)

diluviu.

DILUVIU s. v. glaciar, pleistocen, potop.

diluviu s. v. GLACIAR. PLEISTOCEN. POTOP.