DILETANT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere; amator; (peior.) persoană care nu adâncește problemele profesiunii sale. – Din fr. dilettante.

diletant, ~ă smf [At: ASACHI, M. H. 4/22 / V: (înv) ~lit~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr dilettante] 1 Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al științei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională necesară. 2 Persoană care se preocupă de ceva din afara profesiunii sale, numai din plăcere Si: amator, neprofesionist. 3 (Prt) Persoană care nu adâncește sau nu are pregătirea științifică pentru a adânci problemele profesiunii sale, ale unei științe etc.

DILETANT, -Ă, diletanți, -te, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu o ramură a artei, a științei sau a tehnicii numai din plăcere, fără a fi profesionist sau specialist; amator; (peiorativ) persoană superficială care nu adîncește problemele specialității sale sau care nu are pregătirea științifică necesară pentru a le adînci. Operă de diletant. ▭ Nu vorbești ca un om de știință, vorbești ca un diletant. BARANGA, I. 197. Nu e nici cîntăreț, nici pictor, nici poet... E un diletant, mediocritate. CAMIL PETRESCU, T. I 95. Avem diletanți ce se cred și se zic artiști și care nu au cea mai slabă idee de artă. ALECSANDRI, S. 4. ◊ (Adjectival) Pianistul diletant se întrerupse iritat, cu mîinile sprijinite pe coapse, cu coatele în afară. CAMIL PETRESCU, N. 105.

DILETANT, -Ă s.m. și f. Amator (pasionat) de artă, de știință, de tehnică, fără pregătire de specialitate; (peior.) om superficial, lipsit de pregătire temeinică. [< fr. dilettante, cf. it. dilettante – care se delectează].

DILETANT, -Ă s. m. f. cel care se ocupă de o știință, artă sau tehnică numai din plăcere, fără a fi profesionist ori specialist; amator. ◊ (peior.) cel care îndeplinește o activitate în mod neglijent și fantezist, neavând o pregătire de specialitate satisfăcătoare. (< fr. dilettante)

DILETANT ~ți m. Persoană care se ocupă cu ceva (artă, știință, tehnică) numai din plăcere, fără a poseda cunoștințe profesionale corespunzătoare. /<fr. dilettante

diletant m. 1. amator pasionat de muzică; 2. cunoscător în literatură sau artă.

* diletánt, -ă adj. (it. dilettante, d. dilettare, lat. delectare, a delecta). Persoană care, numaĭ de simple eĭ plăcere, se ocupă de artă orĭ și de știință fără s’o știe ca un maestru și fără să tragă folos dintr’asta: diletant în muzică. Fig. Iron. Care nu se ocupă serios de un lucru saŭ nu-l știe bine: diletant politic.

dilitant, ~ă smf vz diletant

diletant (amator) s. m., pl. diletanți

diletant (amator) s. m., pl. diletanți

diletant s. m., pl. diletanți

DILETANT s., adj. v. amator.

DILETANT s., adj. amator, neprofesionist. (Pictor ~.)

Diletant ≠ profesionist