amator, ~oare smf, a [At: NEGRUZZI, S. I, 206 / Pl: ~i, ~oare / E: fr amateur, lat amator] 1-2 (Construit, adesea, cu pp de) (Persoană) căreia îi place ceva, care caută ceva cu plăcere, cu pasiune Si: iubitor. 3 smf, a (Persoană) căruia-i place o artă, o știință etc. și o cultivă pentru propria sa plăcere, fără a se îndeletnici cu ea cu tot dinadinsul sau a o avea ca meserie Si: diletant, (reg) pârât.

*AMATOR, -TOARE sm. f. 1 Care are o aplecare, o plăcere, un gust deosebit pentru ceva, iubitor: ~ de vînat, de pescuit, de dans ¶ 2 Se zice mai ales, cu privire la artele frumoase, despre acela căruia-i plac foarte mult aceste arte, fără a se îndeletnici cu dînsele: ~ de pictură, de sculptură, de muzică [fr. < lat.].

AMATOR, -OARE, amatori, -oare, s. m. și f. 1. (Adesea cu determinări introduse prin prep. «de») Persoană căreia îi place ceva, care are predilecție pentru ceva, care urmărește cu pasiune ceva. În ce privește pescuitul, tata era un amator călduț. SADOVEANU, N. F. 51. 2. (În opoziție cu profesionist) Persoană care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină fără a avea o pregătire profesională și fără a o exercita ca profesionist. V. diletant. Pentru un amator, lucrarea d-tale este minunată. CARAGIALE, N. F. 101. ◊ (Adjectival) Fotograf amator.

AMATOR, -OARE, amatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană căreia îi place ceva, care are predilecție sau pasiune pentru ceva. 2. Persoană care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a avea o pregătire profesională și fără a o exercita ca profesionist. – Fr. amateur (lat. lit. amator).

AMATOR, -OARE s.m. și f. 1. Cel care manifestă o plăcere deosebită, o predilecție pentru ceva. 2. Cel căruia îi place o artă, un sport, o meserie etc., de care se ocupă pentru propria sa plăcere, fără a o exercita ca profesionist. V. diletant. [Cf. fr. amateur, lat. amator].

AMATOR, -OARE s. m. f., adj. 1. (cel) care manifestă o plăcere deosebită pentru ceva; (cel) dispus să cumpere ceva. 2. (cel) care are preocupări pentru artă, un sport etc., fără a exercita ca profesionist; diletant. (< fr. amateur, lat. amator)

AMATOR ~i m. 1) Persoană care manifestă o predilecție pentru ceva. ~ de fotbal. 2) Persoană care se ocupă cu o artă sau cu o meserie fără a fi profesionist. Pictor ~. /<fr. amateur, lat. amator

AMATOR s.m. (Trans. SV) Iubitor. Stăpîne, amatorule de oameni, Doamne, ascultă-mă. MCCR, 72. Și mă mîntuie, ca un amator de oameni. MCCR, 76; cf. MCCR, 69, 81. Etimologie: lat. amator.

amator m. 1. cel ce are un gust pronunțat pentru ceva; 2. cel ce iubește și cultivă artele frumoase fără a le practica.

artist-amator s. m. Persoană cu o anumită profesiune care în timpul liber se ocupă cu teatrul, pictura etc. ◊ „După ce, timp de șase ani, și-a avut destinul ei, fiind reprezentată de artiști-amatori, de teatrul studențesc și premiată de Uniunea Scriitorilor, lucrarea «A opta zi dis-de-dimineață» prilejuiește acum [...] debutul profesionist al lui R.D.” R.lit. 23 V 74 p. 18 (din artist + amator)

amator adj. m., s. m., pl. amatori; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoare

amator adj. m., s. m., pl. amatori; adj. f., s. f. sg. și pl. amatoare

amator s. m., adj. m., pl. amatori; f. sg. și pl. amatoare, g.-d. sg. art. amatoarei

AMATOR adj., s. 1. adj., s. doritor, dornic, iubitor, pofticios, râvnitor, (pop.) poftitor, (reg.) poftăreț, poftos, pohtaci, (înv.) libovnic, râvnaci. (~ de petreceri.) 2. s., adj. diletant, neprofesionist. (Ciclist ~.)

AMATOR adj., s. 1. adj., s. doritor, dornic, iubitor, pofticios, rîvnitor, (pop.) poftitor, (reg.) poftăreț, poftos, pohtaci, (înv.) libovnic, rîvnaci. (~ de petreceri.) 2. s., adj. diletant, neprofesionist. (Ciclist ~.)

amator, persoană pasionată de activitatea muzicală fără a profesa una din ramurile artei muzicale. A. de muzică se recrutează frecvent din rândul melomanilor care, dorind să se apropie mai mult de domeniul preferat, își consacră o parte a timpului liber exercitării unor îndeletniciri artistico-muzicale. Principala îndeletnicire la care participă a. este aceea a interpretării muzicale, cu deosebire în domeniul vocal, unde a. devin membrii unor coruri ce ajung adesea la performanțe profesionale. În viața muzicală românească unele formații, cum au fost Societățile corale „Carmen” și „Cântarea României”, au avut în componența lor a.