15 definiții pentru dijmă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DÍJMĂ, dijme, s. f. (în Evul Mediu, în Țările Române) Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcți; formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată în parte. – Din sl. dižma.

díjmă sf [At: PALIA (1581), 113/12 / S și: (îvr) dízmă / V: (îrg) déj~, déșmă, dícimă, díșmă / Pl: ~me, (înv) ~muri / E: mg dézsma, vsl дижма] (Înv) 1 Dare ce reprezenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali de la țăranii dependenți Si: zeciuială, (înv) orânduială, (îvr) dijmăritură. 2 (Îs) ~ma proprietății Cotă din suma realizată prin vânzarea peștelui ce revenea proprietarului bălții din care s-a pescuit. 3 (Îs) ~ la tarla Formă a rentei funciare ce constă în cedarea unei părți din producția obținută de pe tarlalele de pământ primite spre a fi lucrate. 4 (Îlav) În (sau cu) ~ În parte. 5 (Buc) Taxă. 6 (Buc) Camătă.

DÍJMĂ, dijme, s. f. Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcți; (mai târziu) formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată. – Din sl. dižma.

DÍJMĂ, dijme, s. f. Una dintre formele de exploatare a țărănimii muncitoare (în orînduirea feudală), care consta din cedarea către proprietarul locului luat în arendă (teren agricol, pășune, apă) a unei părți (uneori mai mult de jumătate) din produsele obținute. A fost desființată una din rămășițele feudale în economia noastră agrară, dijma. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 110. Partea cea mai rea din moșie era dată în dijmă la țărani s-o muncească, și, după ce se culegea recolta, o parte foarte mică rămînea celui care trudise pîmîntul. IST. R.P.R. 460. Slobozește gîrlele și-ți plătim dijma din pescuit. DAVIDOGLU, O. 84. Regele puse străji la poduri și drumuri și zise:... Dați-mi dijma. CARAGIALE, O. I 379.

DÍJMĂ ~e f. (în evul mediu) Plată obligatorie, în natură, reprezentând a zecea parte din recoltă, pe care țăranii o dădeau boierilor; zeciuială; desetină. /<sl. dizma

dijmă f. a zecea parte din venituri ca dare către stăpânire sau către biserică. [Slav. DIJMA].

díjmă f., pl. e (vsl. dižma, ceh. sîrb. dežma, d. vgerm. dezemo, care e lat. décima, decimă; ung. dézsma). Decimă, zeciuĭală, a zecea parte din venit dată cuĭva (statuluĭ, proprietaruluĭ ș.a.). – În Mod. sud dejmă.

chisấm sn [At: VICIU, GL. / V: ~sím / Pl: ~uri / E: tc kessim, srb kesim] (Reg) Contribuție (în bani sau în natură) pe care o dădea proprietarului de pământ țăranul clăcaș, în locul zilelor de muncă obligatorii Cf dijmă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

díjmă s. f., g.-d. art. díjmei; pl. díjme

díjmă s. f., g.-d. art. díjmei; pl. díjme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DÍJMĂ s. (IST.) zeciuială, (înv.) azeace, azeciuire, madea. (~ era o dare feudală în natură.)

DIJMĂ s. (IST.) zeciuială, (înv.) azeace, azeciuire, madea. (~ era o dare feudală în natură.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

díjmă (díjme), s. f. – Dare care reprezintă a zecea parte din produse. Sl. dižma, din. lat. decima (Cihac, II, 96; Tiktin), cf. sb., cr., ceh. dežma, mag. dészma (după Tagliavini, Omagiu R. Ortiz, Bucarest 1929, p. 172, rom. ar proveni din mag.). – Der. dijmar, s. m. (înv., strîngător de dijmă); dijmărit, s. n. (dijmă pe stupi și porci; în 1766 era generalizat la 4 parale pe bucată); dijmui, vb. (a primi dijmă; a decima, a pricinui pierderi mari sau morți); dijmuitor, s. m. (persoană care profită de pierderile celorlalți).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DÍJMĂ (< sl.) s. f. (în Ev. med. în Țara Românească și în Moldova) Dare reprezentând a zecea parte din produse (în grâu, vin, miere și ceară, oi etc.), percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcți. V și decimă.D. la tarla = formă de rentă funciară, care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți (1/2, 2/3, 3/5) din producția obținută de pe tarlele de pământ primite spre a fi lucrate în parte.

Intrare: dijmă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dijmă
  • dijma
plural
  • dijme
  • dijmele
genitiv-dativ singular
  • dijme
  • dijmei
plural
  • dijme
  • dijmelor
vocativ singular
plural

dijmă

  • 1. în Evul Mediu Țările Române Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, percepută de stăpânii feudali de la producătorii direcți; formă de rentă funciară feudală, care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată în parte.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: desetină zeciuială 4 exemple
    exemple
    • A fost desființată una din rămășițele feudale în economia noastră agrară, dijma. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 110.
      surse: DLRLC
    • Partea cea mai rea din moșie era dată în dijmă la țărani s-o muncească, și, după ce se culegea recolta, o parte foarte mică rămînea celui care trudise pîmîntul. IST. R.P.R. 460.
      surse: DLRLC
    • Slobozește gîrlele și-ți plătim dijma din pescuit. DAVIDOGLU, O. 84.
      surse: DLRLC
    • Regele puse străji la poduri și drumuri și zise:... Dați-mi dijma. CARAGIALE, O. I 379.
      surse: DLRLC

etimologie: