14 definiții pentru dialectic
din care- explicative (10)
- ortografice (3)
- antonime (1)
Explicative DEX
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DIALECTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Proces de gândire care rezidă în analiza și discutarea argumentelor contradictorii, în scopul descoperirii adevărului; arta de a ajunge la adevăr prin dialog. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus.
dialectic, ~ă [At: CANTEMIR, I. I. I, 85 / V: (îvr) ~tec / P: di-a~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr dialectique, lat dialecticus] 1 sf (În filozofia antică) Metodă sau artă de a descoperi adevărul prin confruntarea unor păreri contrare sau cu ajutorul discuției. 2 sf (În Evul Mediu și mai târziu) Metodă sau artă de a deosebi adevărul de neadevăr. 3 sf (În Evul Mediu) Logică formală. 4 sf (În filozofia marxistă) Teorie despre dezvoltare, concepută ca o autodezvoltare și o automișcare determinată de contradicțiile interne ale obiectelor și formelor. 5 sf Știință a celor mai generale legi ale dezvoltării naturii, societății și gândirii. 6 sf Teorie generală a cunoașterii și transformării revoluționare a realității. 7 sf Proces al mișcării și dezvoltării fenomenelor realității. 8 sf (Pex) Înlănțuire de fapte, fenomene, aspecte care justifică un anume efect, o anumită soluție, o anumită modificare. 9 sm (Înv) Dialectician (1). 10 a Care este conform cu principiile dialecticii (5). 11 a Care confirmă dialectica (5). 12 a Care se bazează pe dialectică (5). 13 a (Îs) Materialism ~ Concepție filozofică ce îmbină organic rezolvarea consecvent materialistă a problemei fundamentale a filozofiei cu interpretarea consecventă a dialecticii (5). 14-16 a (Îvr) Dialectal (1-3).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIALECTIC, -Ă, dialectici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. (În filozofia marxistă) Teorie generală și metodă filozofică constând în analiza și depășirea argumentelor contradictorii în scopul descoperirii adevărului. 2. (În filozofia antică) Artă de a discuta în contradictoriu, în scopul ajungerii la adevăr. 3. (În evul mediu) Logică formală. II. Adj. Care este conform cu dialectica (I) sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialectique, lat. dialecticus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de cata
- acțiuni
DIALECTIC, -Ă, dialectici, -e, adj. 1. (În filozofia marxistă; adesea ca o determinare a noțiunilor «metodă», «gîndire», «filozofie», «concepție» etc.) Care este conform cu principiile dialecticii sau confirmă aceste principii; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii sau se bazează pe dialectică. Pentru filozofia dialectică nu există nimic definitiv, absolut, sacru; la toate și în toate ea dezvăluie caracterul lor trecător; în fața ei nu există nimic altceva decît procesul neîntrerupt de apariție și dispariție, de ridicare continuă de la inferior la superior. MARX-ENGELS, O. A. II 393. ◊ Materialism dialectic v. materialism. 2. (În antichitate) Care utilizează raționamente în contradictoriu sau se face pe baza unor astfel de raționamente. În antichitate, unii filozofi socoteau că descoperirea contrazicerilor în gîndire și ciocnirea părerilor contrarii constituie cel mai bun mijloc de a ajunge la adevăr. Acest mod dialectic de gîndire, extins mai tîrziu asupra fenomenelor naturii, a devenit metoda dialectică de cunoaștere a naturii. STALIN, PROBL. LEN. 553. – Pronunțat: di-a-.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIALECTIC, -Ă adj. 1. Conform principiilor dialecticii; bazat pe pozițiile dialecticii. 2. (În filozofia antică) Care folosește raționamente contradictorii. [Cf. fr. dialectique, lat. dialecticus].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DIALECTIC, -Ă I. adj. 1. conform cu principiile dialecticii; bazat pe dialectică. 2. care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. II. s. f. 1. (ant.) arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raționamentul adversarului. 2. (în evul mediu) arta deosebirii adevărului de neadevăr. 3. (în filozofia marxistă) teorie generală despre dezvoltarea naturii, a societății și gândirii, precum și metodă de cunoaștere și de transformare a lumii. 4. procesul mișcării și al dezvoltării fenomenelor. (< fr. dialectique, lat. dialecticus)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
DIALECTIC, -Ă, dialectici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Teorie generală a principiilor devenirii realității, a dezvoltării naturii, societății și gândirii; teorie și metodă generală de cunoaștere a realității și de transformare revoluționară a acesteia. 2. Adj. Care este conform cu principiile dialecticii, care se bazează pe dialectică.
- sursa: DLRC (1980)
- adăugată de 7anca_c
- acțiuni
DIALECTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de dialectică; propriu dialecticii. Metodă ~că. 2) (în filozofia antică) Care recurge la teze și antiteze pentru a demonstra un adevăr; bazat pe teze și antiteze. Discurs ~. [Sil. di-a-] /<fr. dialectique, lat. dialecticus
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
* dialéctic, -ă adj. (vgr. dialiktikós). Relativ la dialectică. S.m. Care știe, care predă dialectica. Care raționează metodic. S.f. Arta de a raționa metodic și corect. Adv. În mod dialectic.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
dialectec sm, a vz dialectic[1] modificată
- În original, cuv. acc. incorect: dialectec — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Ortografice DOOM
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
dialectic (desp. di-a-) adj. m., pl. dialectici; f. dialectică, pl. dialectice
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
dialectic (di-a-) adj. m., pl. dialectici; f. dialectică, pl. dialectice
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
dialectic adj. m. (sil. di-a-), pl. dialectici; f. sg. dialectică, pl. dialectice
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Antonime
Antonime / cuvinte cu sensuri opuse
Dialectic ≠ metafizic
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
- silabație: di-a-
adjectiv (A10) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
dialectic, dialecticăadjectiv
- 1. Care este conform cu dialectica sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care privește fenomenele de pe pozițiile dialecticii. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNantonime: metafizic
- Pentru filozofia dialectică nu există nimic definitiv, absolut, sacru; la toate și în toate ea dezvăluie caracterul lor trecător; în fața ei nu există nimic altceva decît procesul neîntrerupt de apariție și dispariție, de ridicare continuă de la inferior la superior. MARX-ENGELS, O. A. II 393. DLRLC
-
- 2. Care utilizează raționamente în contradictoriu sau se face pe baza unor astfel de raționamente. DLRLC DN
- În antichitate, unii filozofi socoteau că descoperirea contrazicerilor în gîndire și ciocnirea părerilor contrarii constituie cel mai bun mijloc de a ajunge la adevăr. Acest mod dialectic de gîndire, extins mai tîrziu asupra fenomenelor naturii, a devenit metoda dialectică de cunoaștere a naturii. STALIN, PROBL. LEN. 553. DLRLC
-
etimologie:
- dialectique DEX '09 DEX '98 DN
- dialecticus DEX '09 DEX '98 DN