dezbrăcá [At: (a. 1581) GCR I, 29/34 / S și: (înv) desb~ / P și: (îvp) desb~ / Pzi: dezbrác / E: lat *disbracare] 1-2 vtr A(-și) scoate hainele cu care este îmbrăcat Si: (pop) a (se) despuia. 3-4 vtr (Înv; fig) A abandona un obicei (rău). 5 vt (Fig) A jefui pe cineva (de tot ce are) Si: a prăda, răpi.

DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare.

DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare.

DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. (Uneori determinat prin cuvinte care denumesc un obiect de îmbrăcăminte introduse prin prep. «de») A-și scoate îmbrăcămintea, a lepăda hainele (de pe sine). Mînecuță se dezbrăca de scurtă. SADOVEANU, P. M. 185. Maria s-a dezbrăcat în timpul acesta de pardesiu. CAMIL PETRESCU, T. III 220. Turnătorul se dezbrăca pînă la brîu. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 27. Vă dezbrăcați și vă scăldați cît vă place! VISSARION, B. 198. (Metaforic) A patra primăvară acuma se grăbește... Și cerul se dezbracă de viforoșii nori. ALEXANDRESCU, P. 24. (Tranz.) De sarică-l dezbrăca, Fără haine mi-l lăsa. TEODORESCU, P. P. 477. ◊ Tranz. (Complementul indică o haină) Își dezbrăcă blana și o atîrnă modest lîngă soba de fier. C. PETRESCU, A. 280. A dezbrăcat paltonul și-l ține pe braț. SAHIA, N. 98. (Metaforic) Stelele păliră; pădurea, copacii, tufele își dezbrăcară deodată umbra. GÎRLEANU, L. 19. ♦ Fig. A se lepăda, a se scăpa, a se descotorosi (de ceva). Dezbracă-te degrabă de orice deșertăciuni. MACEDONSKI, O. I. 167. Iar ciocoiul cum se pleacă De mă vede la potică! Cum, smerit, în genunchi pică Și de fală se dezbracă! ALECSANDRI, P. A. 44. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda, a despuia. Și eu v-am robit, fraților,v-am bătut, v-am dezbrăcat. CAMIL PETRESCU, B. 156. Leșii pradă și dezbracă pe bieții oameni. NEGRUZZI, S. I 169.

dezbrăcá (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbrácă

dezbrăcá vb., ind. prez. 1 sg. dezbrác, 3 sg. și pl. dezbrácă; ger. dezbrăcând

DEZBRĂCÁ vb. 1. a scoate, a trage, (pop.) a lepăda, (înv.) a (se) dezvești, (fam.) a (se) dezechipa. (~ cămașa de pe tine; se ~ de cămașă.) 2. a (se) despuia, a (se) dezgoli, (pop.) a (se) goli, (Transilv., Mold. și Bucov.) a (se) târși. (De ce te-ai ~?)

A (se) dezbrăca ≠ a (se) îmbrăca

A DEZBRĂCÁ dezbrác tranz. 1) (haine) A scoate de pe corp. ~ rochia. ~ pantalonii. 2) (persoane) A lăsa fără de îmbrăcăminte, scoțând-o de pe corp. 3) fig. A lipsi (complet) de avere; a prăda; a jefui; a despuia. /<lat. disbracare

desbrăcà v. 1. a lepăda hainele; 2. fig. a despuia: a se desbrăca de rușine. [V. îmbrăcà].

dezbrác, a -brăcá v. tr. (compus ca și îmbrac). Iaŭ cuĭva haĭnele de pe corp. Fig. Despoĭ, jăfuĭesc: acest negustor dezbracă lumea. V. refl. Îmĭ scot haĭnele de pe mine.

DEZBRĂCÁ vb. 1. a scoate, a trage, (pop.) a lepăda, (înv.) a (se) dezvești, (fam.) a (se) dezechipa. (~ cămașa de pe tine; se ~ de cămașă.) 2. a (se) despuia, a (se) dezgoli, (pop.) a (se) goli, (Transilv., Mold. și Bucov.) a (se) tîrși. (De ce te-ai ~?)

dezbrăca, dezbrăc v. t. (pol.) a destitui un cadru activ pentru abateri de serviciu.