10 definiții pentru detunător (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -tor.

detunător1, ~oare [At: ASACHI, E. II, 277/3 / V: (îvr) ~nit~ a / Pl: ~i, ~oare / E: detuna + -ător] 1 a (Îvp) Care trăsnește. 2 sma (Înv) Cel care face să tune. 3 a (Îvr) Care bombardează. 4 sn Parte a țevii unei arme de foc de infanterie în care intră explozivul. 5 a Care răsună puternic Si: bubuitor. 6 a (D. arme de foc, explozii etc.) Care produce un zgomot puternic. 7 a (Rar; d. voce) Care are o rezonanță deosebită Si: puternic, sonor.

DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care răsună puternic; bubuitor. 2. S. n. Partea dindărăt a țevii unei arme de foc de infanterie, în care intră tubul cartușului. – Detuna + suf. -ător.

DETUNĂTÓR, -OÁRE, detunători, -oare, adj. Care răsună puternic (ca tunetul). Boierul, îndemnat de fala lui obișnuită, își scutura barba și umplea încăperea c-un glas detunător. SADOVEANU, O. VII 54.

DETUNĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care detună; bubuitor. /a detuna + suf. ~ător

detunător a. care detună: glas detunător.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

detunătór1 adj. m., pl. detunătóri; f. sg. și pl. detunătoáre

detunătór adj. m., pl. detunătóri; f. sg. și pl. detunătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DETUNĂTOR adj. bubuitor, tunător. (Explozie ~.)

Intrare: detunător (adj.)
detunător1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • detunător
  • detunătorul
  • detunătoru‑
  • detunătoare
  • detunătoarea
plural
  • detunători
  • detunătorii
  • detunătoare
  • detunătoarele
genitiv-dativ singular
  • detunător
  • detunătorului
  • detunătoare
  • detunătoarei
plural
  • detunători
  • detunătorilor
  • detunătoare
  • detunătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

detunător (adj.)

  • 1. Care răsună puternic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bubuitor tunător attach_file un exemplu
    exemple
    • Boierul, îndemnat de fala lui obișnuită, își scutura barba și umplea încăperea c-un glas detunător. SADOVEANU, O. VII 54.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Detuna + sufix -tor.
    surse: DEX '09