DESPOȚIE, despoții, s. f. (Rar) 1. Formă de guvernământ autocratică; despotism. 2. Țară condusă de un despot. – Despot + suf. -ie.

despoție sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: despot + -ie] 1-4 Despotism (1-4). 5 (Înv) Țară condusă de un despot (1).

DESPOȚIE, despoții, s. f. 1. Formă de guvernământ autocratică; despotism. 2. Țară condusă de un despot. – Despot + suf. -ie.

DESPOȚIE, despoții, s. f. (Învechit) Despotism. Din monarhia cea mai deplină Despoția în urmă fu născută. BUDAI-DELEANU, Ț. 357.

DESPOȚIE s.f. (Ist.) Formă de guvernămînt autocratică în fruntea căreia se află un despot; despotism; țară condusă de un despot. [Gen. -iei. / < despot + -ie].

DESPOȚIE ~i f. rar 1) v. DESPOTISM. 2) Țară condusă de un despot. [Art. despoția; G.-D. despoției; Sil. -ți-e] /despot + suf. ~ie

despoție (înv.) s. f., art. despoția, g.-d. art. despoției; pl. despoții, art. despoțiile (desp. -ți-i-)

despoție (rar) s. f., art. despoția, g.-d. art. despoției; pl. despoții, art. despoțiile

despoție s. f., art. despoția, g.-d. art. despoției; pl. despoții, art. despoțiile

DESPOȚIE s. v. despotism, samavolnicie, tiranie.

despoție s. v. DESPOTISM. SAMAVOLNICIE. TIRANIE.