denigrare sf [At: GHEȚIE, R. M. / V: (înv) ~negrire / Pl: ~rări / E: denigra] Vorbire de rău, punere cu rea-credință într-o lumină defavorabilă a oamenilor sau, pex, a calităților, manifestărilor, realizărilor etc. acestora Si: calomniere, defăimare, denigrat¹, discreditare, ponegrire.

DENIGRARE, denigrări, s. f. (Franțuzism) Faptul de a denigra; ponegrire, defăimare, discreditare.

DENIGRARE s.f. Acțiunea de a denigra și rezultatul ei; defăimare; discreditare. [< denigra].

denegrire sf vz denigrare

denigrare (desp. -ni-gra-) s. f., g.-d. art. denigrării; pl. denigrări

denigrare (-ni-gra-) s. f., g.-d. art. denigrării; pl. denigrări

denigrare s. f. (sil. -gra-), g.-d. art. denigrării; pl. denigrări

DENIGRARE s. v. calomniere.

DENIGRARE s. bîrfă, bîrfeală, bîrfire, bîrfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) hulă, hulire, năpăstuire, pîră, (înv. și reg.) ponosluire, (Ban.) tonocie, (înv.) balamuție, catigorie, clevetă, mozavirie, (fam. fig.) încondeiere, innegrire. (Nu te pleca la ~ lor; o ~ ordinară.)

Denigrare ≠ glorificare