DEFĂIMĂTOR, -OARE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează. – Defăima + suf. -tor.

defăimător, ~oare smf, a [At: (a. 1773) GCR. II, 92/12 / V: ~fai~, ~faimătoriu, ~orie, ~ăm~ / Pl: ~i, ~oare / E: defăima + -tor] 1-2 (Înv) (Persoană) care îndepărtează pe cineva cu dispreț și dojană Si: (îvr) defăimeț (1-2). 3-4 (Înv) (Persoană) care subapreciază pe cineva Si: (îvr) defăimeț (3-4). 5-6 (Înv) (Persoană) care desconsideră pe cineva Si: (îvr) defăimeț (5-6). 7-8 (Înv) (Persoană) care înjosește pe cineva Si: (îvr) defăimeț (7-8). 9-10 (Persoană) care umilește pe cineva Si: (îvr) defăimeț (9-10). 11-12 (Persoană) care detestă pe cineva Si: (îvr) defăimeț (11-12). 13-14 (Persoană) care vorbește de rău pe cineva Si: bârfitor, ponegritor. 15-16 (Persoană) care blamează pe cineva. 17-18 (Persoană) care calomniază pe cineva. 19-20 (Persoană) care hulește. 21-22 (Persoană) care compromite pe cineva. 23-24 (Persoană) care profanează ceva. 25-26 (Persoană) care critică vehement pe cineva sau ceva. 27-28 (Persoană) care condamnă pe cineva. 29-30 (Persoană) care stigmatizează pe cineva.

DEFĂIMĂTOR, -OARE, defăimători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care defăimează; de ocară. – Defăima + suf. -ător.

DEFĂIMĂTOR, -OARE, defăimători, -oare, adj. 1. Care cuprinde o defăimare; ponegritor, hulitor. Vorbe defăimătoare. ▭ Puteam numiri defăimătoare În gîndul meu să-ți iscodesc. EMINESCU, O. I 212. Satira este acum la romani o poemă defăimătoare. ODOBESCU, S. I 45. 2. Care ponegrește. Om defăimător.

DEFĂIMĂTOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival Care defăimează; ponegritor; denigrator; detractor; calomniator; clevetitor; bârfitor. /a defăima + suf. ~tor

defăimător a. și m. care defaimă.

defaimător, ~oare smf, a vz defăimător

defaimătoriu smf, a vz defăimător

defămător, ~oare smf, a vz defăimător

difăimătoriu, ~orie a vz defăimător

defăimător (desp. -făi-) adj. m., pl. defăimători; f. sg. și pl. defăimătoare

defăimător (-făi-) adj. m., pl. defăimători; f. sg. și pl. defăimătoare

defăimător adj. m. (sil. -făi-), pl. defăimători, f. sg. și pl. defăimătoare

defaim, -făimător adj. v.

DEFĂIMĂTOR adj., s., adv. 1. adj., s. v. calomniator. 2. adj. v. calomnios. 3. adv. v. calomnios.

DEFĂIMĂTOR adj., s., adv. 1. adj., s. bîrfitor, calomniator, clevetitor, denigrator, ponegritor, (livr.) detractor, (pop.) hulitor, (înv.) balamut, clevetnic, năpăstuitor, ponosluitor, (turcism înv.) mozavir. (E un ~ ordinar.) 2. adj. bîrfitor, calomnios, clevetitor, denigrator, ponegritor, (rar) calomniator, (pop.) prost, (înv.) mozavirnic. (Afirmații, vorbe ~.) 3. adv. calomnios, rău. (Vorbește ~ despre ei.)