DECOLORA, decolorez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă culoarea în urma expunerii la soare, la spălat etc. ♦ A căpăta sau a face să capete o culoare mai ștearsă, mai deschisă; fig. a deveni sau a face să devină insignifiant; a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, de pe un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare.

decolora [At: I. GOLESCU, C. / V: desc~ / Pzi: ~rez / E: fr décolorer] 1-2 vtr (D. țesături) (A deveni sau) a face să devină lipsit de culoare, datorită spălării, soarelui etc. 3-4 vtr (Fig) (A deveni sau) a face să devină șters, insignifiant. 5-6 vt A înlătura (total sau) parțial culoarea de pe o țesătură, un tablou, păr etc. folosind decoloranți.

DECOLORA, decolorez, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături) A-și pierde culoarea, a ieși (6) (de soare, la spălat etc.) ♦ A căpăta o culoare ștearsă, mai deschisă; fig. (despre abstracte) a se șterge, a păli. 2. Tranz. A înlătura total sau parțial culoarea de pe o țesătură, un tablou etc. – Din fr. décolorer, lat. decolorare.

DECOLORA, decolorez, vb. I. Refl. (Despre obiecte colorate, mai ales despre țesături) A-și pierde culoarea (prin spălare repetată, prin expunere la soare etc.). O floare pe un covor se decolorează. ANGHEL, PR. 3. ♦ A căpăta o culoare mai ștearsă, mai deschisă, mai puțin vie. (Fig.) Pe urmă, noaptea din geam s-a făcut viorie, verde, s-a decolorat cristalin ca bobul de rouă. C. PETRESCU, R. DR. 49. Imaginile se decolorară și muriră. IBRĂILEANU, A. 192. În rama ferestrelor cerul se decolora peste arborii mari și o singură stea mai lucea strălucitoare, departe peste acoperișuri, în afundul nemărginirii. ANGHEL, PR. 7. ◊ Tranz. Energie contagioasă, care îi încorda trăsăturile obrazului, îi decolora buzele. C. PETRESCU, C. V. 207. ♦ Tranz. A înlătura, total sau parțial, prin diferite procedee, culoarea de pe o țesătură, un tablou etc.

DECOLORA vb. I. 1. refl. A-și pierde culoarea; a căpăta o culoare mai ștearsă, mai deschisă. 2. tr. A înlătura, a șterge culoarea de pe o țesătură, de pe un tabou etc. [Cf. fr. décolorer, lat. decolorare].

DECOLORA vb. I. refl. a-și pierde culoarea; a căpăta o culoare mai ștearsă, mai deschisă. II. tr. a înlătura, a șterge culoarea (de pe o țesătură, un tablou etc.). (< fr. décolorer, lat. decolorare)

A DECOLORA ~ez tranz. A face să se decoloreze. /<fr. décolorer, lat. decolorare

A SE DECOLORA pers. 3 se ~ează intranz. 1) (despre obiecte colorate) A-și pierde culoarea inițială (sub acțiunea unor factori nefavorabili); a se spălăci; a se șterge. 2) (despre culori) A deveni mai puțin intens. /<fr. décolorer, lat. decolorare

decolorà v. a șterge sau a scoate coloarea.

*decoloréz v. tr. (lat. de-colóro, -coloráre; fr. décolorer). Scot coloarea, spălăcesc: spălătura saŭ soarele decolorează stofele. – Și desc- și disc-.

decolora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. decolorez, 3 decolorează; conj. prez. 1 sg. să decolorez, 3 să decoloreze

decolora (a ~) vb., ind. prez. 3 decolorează

decolora vb., ind. prez. 1 sg. decolorez, 3 sg. și pl. decolorează; conj. prez. 3 sg. și pl. decoloreze; ger. decolorând

decolora

decolorez.

DECOLORA vb. a ieși, a se spălăci, (reg.) a se serbezi, a se spălătoci. (Țesătura s-a ~ la spălat.)

DECOLORA vb. a ieși, a se spălăci, (reg.) a se serbezi, a se spălătoci. (Țesătura s-a ~ la spălat.)

A (se) decolora ≠ a (se) colora