14 definiții pentru deține


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dețíne vt [At: GHICA, S., ap. DLR ms / V: (pop) ~neá / Pzi: ~țín / E: fr detenir, lat detinere] 1 (Îvr) A reține cu sila. 2 (Înv) A aresta pentru cercetări. 3 (Înv; pex) A ține la închisoare. 4 (Înv) A dobândi 5 (C.i. bunuri materiale, drepturi) A avea în proprietate. 6 A fi în posesia unor informații. 7 (C.i. funcții, grade, titluri) A ocupa într-o ierarhie.

DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține).

DEȚÍNE, dețín, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține).

DEȚÍNE, dețin, vb. III. Tranz. 1. A avea în păstrare un bun material (fără a fi numaidecît proprietarul lui); a avea în posesiune un lucru, a stăpîni. ◊ Fig. Postelnicul era dregătorul cel mai apropiat de persoana domnitorului. El deținea secretele de stat. IST. R.P.R. 87. E ușor să crezi, cînd ești departe, că numai tu deții adevărul. C. PETRESCU, Î. II 18. ♦ A ocupa (o funcție, un post). 2. (Cu privire la oameni) A lipsi de libertate personală; a ține sub stare de arest.

DEȚÍNE vb. III. tr. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. ♦ A ocupa o funcție, un post. 2. A lipsi pe cineva de libertate personală; a ține la arest. [P.i. dețin, conj. -nă, var. deținea vb. II. / după fr. détenir].

DEȚÍNE vb. tr. 1. a avea în stăpânire sau în păstrare un bun material; a poseda. 2. a fi în posesia unui titlu, unui premiu. ◊ a ocupa o funcție, un post. 3. a lipsi pe cineva de libertate; a ține sub stare de arest. (după fr. détenir)

A DEȚÍNE dețín tranz. 1) (bunuri materiale) A avea în posesie; a stăpâni; a poseda. 2) (premii, recorduri, posturi etc.) A avea în stăpânire (în mod legitim sau ca rezultat al unui efort). 3) (persoane) A ține sub arest (pentru cercetări). /<fr. détenir

deține v. 1. a ținea cu nedrept ce nu-i al său; a deține averea altuia; 2. a reține, a opri.

* dețín, -út, a -țineá și -țíne v. tr. (lat. de-tinére, fr. détenir. V. țin). Țin ceva în stăpînirea mea: învățațiĭ dețin știința. Țin în închisoare, în stare de detențiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dețíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 2 sg. dețíi, 1 pl. dețínem, 2 pl. dețíneți; conj. prez. 3 dețínă; ger. deținấnd; part. deținút

dețíne vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețín, 1 pl. dețínem; conj. prez. 3 sg. și pl. dețínă; ger. deținând; part. deținút

deține (ind. prez. 1 sg. dețin, conj. dețină)

dețin, -ții 2, -țină 3 conj., -ține inf.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEȚÍNE vb. 1. v. poseda. 2. a avea, a poseda, a purta. (~ numele de român.) 3. v. avea. 4. v. aresta.

DEȚINE vb. 1. a avea, a poseda, a stăpîni, (înv.) a posesui. (A ~ un bun material.) 2. a avea, a poseda, a purta. (~ numele de român.) 3. a avea, a ocupa. (~ funcția de...) 4. (JUR.) a aresta, a închide, a întemnița, a reține, (înv. și reg.) a robi, (înv.) a arestălui, a arestui, a popri, a temnița, a zăvorî. (A fost ~ ilegal.)

Intrare: deține
verb (VT612)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deține
  • deținere
  • deținut
  • deținutu‑
  • deținând
  • dețiind
  • deținându‑
  • dețiindu‑
singular plural
  • deține
  • dețineți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dețin
  • dețiu
(să)
  • dețin
  • dețiu
  • dețineam
  • deținui
  • deținusem
a II-a (tu)
  • deții
(să)
  • deții
  • dețineai
  • deținuși
  • deținuseși
a III-a (el, ea)
  • deține
(să)
  • deți
  • deție
  • deținea
  • deținu
  • deținuse
plural I (noi)
  • deținem
(să)
  • deținem
  • dețineam
  • deținurăm
  • deținuserăm
  • deținusem
a II-a (voi)
  • dețineți
(să)
  • dețineți
  • dețineați
  • deținurăți
  • deținuserăți
  • deținuseți
a III-a (ei, ele)
  • dețin
(să)
  • deți
  • deție
  • dețineau
  • deținu
  • deținuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)