15 definiții pentru deșela deșăla

deșelá1 vt [At: PSALT. HUR. 47v/25 / V: (îrg) dăș~, (reg) deșălá1, dșălá, dișalá, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pzi: deșél / E: de(s)- + șale] (Pop) 1 vt (C. i. spinarea unui animal sau, pex, a unui om) A frânge de poveri ori de eforturi prea mari ori de lovituri puternice Si: a îndoi. 2-3 vtr (Pex) A (se) istovi din cauza eforturilor depuse. 4 vt (C. i. animale și oameni) A bate crunt.

deșelá2 v [At: PSALT. HUR. ap. DLR ms / V: (reg) ~șăla2 / Pzi: deșél și ~léz / E: ctm deșeua + șale] A deșeua. modificată

DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură.Pref. de- + șale.

DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext., a unui om cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură.Des1- + șale.

DEȘELÁ2, deșél, vb. I. Tranz. (Cu privire la cai, mai rar la alte animale, p. ext. la om) A îndoi spinarea, a vătăma, a frînge, a rupe (prin poveri prea mari sau prin lovituri puternice). Apucă un par și deșală vaca. SBIERA, P. 292. (În forma regională deșăla) Băiete, nebunit-ai ori nu mai ai mult? Cum te sui tu călare pe purcel să mi-l deșăli ? REBREANU, R. II 30. Au aruncat-o îndata-mare jos [pielea de bivol] că-l deșăla nu alta, atît de grea era. SBIERA, P. 178. ◊ Refl. În spinare ?... Poloboace de cîte 60 vedre unul ? Să ne deșelăm ? ALECSANDRI, T. I 441. – Variantă: (regional) deșălá vb.I.

deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát

deșelá (a frânge spinarea, a speti, a scoate șaua) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 sg. și pl. deșálă; conj. prez. 3 sg. și pl. deșéle; ger. deșelând; part. deșelát

DEȘELÁ vb. a istovi, a speti, (Munt. și Transilv.) a dăula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)

A DEȘELÁ deșél tranz. (persoane sau animale de tracțiune) A face să se deșele; a speti. /des- + șale

A SE DEȘELÁ mă deșél intranz. (despre persoane sau animale de tracțiune) A-și vătăma șalele din cauza unor eforturi excesive; a se speti. /des- + șale

deșelà v. 1. a scoate șeaua; 2. a frânge șalele, mijlocul: l'a bătut de l'a deșelat.

deșél, a -á v. tr. (d. șa, șea, pl. șele.Deșel, deșelĭ, deșală [din deșeală]; să deșele. V. înșel). Iaŭ șaŭa de pe cal: a deșela calu. Vătam șalele, deformez mijlocu caluluĭ: l-a bătut pînă l-a deșelat. V. refl. Îmĭ deformez mijlocu, mă spetesc: m’am deșelat cărînd apă. Vechĭ. Încovoĭ. V. dăhulez.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEȘELÁ vb. a istovi, a speti, (Munt. și Transilv.) a dăula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)

deșălá, deșăl, vb. tranz., refl. – (pop.) A-și îndoi spinarea, a se încovoia. – Var. a lui deșela (< des + șale) (DEX, MDA).

Intrare: deșela
deșela (conj. 3 deșele) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deșela deșelare deșelat deșelând singular plural
deșa deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deșel (să) deșel deșelam deșelai deșelasem
a II-a (tu) deșeli (să) deșeli deșelai deșelași deșelaseși
a III-a (el, ea) deșa (să) deșele deșela deșelă deșelase
plural I (noi) deșelăm (să) deșelăm deșelam deșelarăm deșelaserăm, deșelasem*
a II-a (voi) deșelați (să) deșelați deșelați deșelarăți deșelaserăți, deșelaseți*
a III-a (ei, ele) deșa (să) deșele deșelau deșela deșelaseră
deșela (conj. 3 deșale) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deșela deșelare deșelat deșelând singular plural
deșa deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deșel (să) deșel deșelam deșelai deșelasem
a II-a (tu) deșeli (să) deșeli deșelai deșelași deșelaseși
a III-a (el, ea) deșa (să) deșale deșela deșelă deșelase
plural I (noi) deșelăm (să) deșelăm deșelam deșelarăm deșelaserăm, deșelasem*
a II-a (voi) deșelați (să) deșelați deșelați deșelarăți deșelaserăți, deșelaseți*
a III-a (ei, ele) deșa (să) deșale deșelau deșela deșelaseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deșăla deșălare deșălat deșălând singular plural
deșălă deșălați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deșăl (să) deșăl deșălam deșălai deșălasem
a II-a (tu) deșăli (să) deșăli deșălai deșălași deșălaseși
a III-a (el, ea) deșălă (să) deșăle deșăla deșălă deșălase
plural I (noi) deșălăm (să) deșălăm deșălam deșălarăm deșălaserăm, deșălasem*
a II-a (voi) deșălați (să) deșălați deșălați deșălarăți deșălaserăți, deșălaseți*
a III-a (ei, ele) deșălă (să) deșăle deșălau deșăla deșălaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

deșela deșăla

  • 1. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: speti 5 exemple
    exemple
    • Apucă un par și deșală vaca. SBIERA, P. 292.
      surse: DLRLC
    • Băiete, nebunit-ai ori nu mai ai mult? Cum te sui tu călare pe purcel să mi-l deșăli ? REBREANU, R. II 30.
      surse: DLRLC
    • Au aruncat-o îndata-mare jos [pielea de bivol] că-l deșăla nu alta, atît de grea era. SBIERA, P. 178.
      surse: DLRLC
    • reflexiv S-a deșelat de atâta cărătură.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • reflexiv În spinare ?... Poloboace de cîte 60 vedre unul ? Să ne deșelăm ? ALECSANDRI, T. I 441.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Idem, despre spinarea unui om
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX

etimologie:

  • Prefix de- + șale
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX