14 definiții pentru dărâmătură

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂRÂMĂTÚRĂ, dărâmături, s. f. 1. Zid, clădire dărâmată; ruină. ♦ Material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină. 2. (La pl.) Crengi de copaci rupte și doborâte la pământ; vreascuri. 3. (Fam.) Epitet depreciativ dat unui animal sau unui om slăbănog. [Var.: dărmătúră s. f.] – Dărâma + suf. -ătură.

DĂRÂMĂTÚRĂ, dărâmături, s. f. 1. Zid, clădire dărâmată; ruină. ♦ Material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină. 2. (La pl.) Crengi de copaci rupte și doborâte la pământ; vreascuri. 3. (Fam.) Epitet depreciativ dat unui animal sau unui om slăbănog. [Var.: dărmătúră s. f.] – Dărâma + suf. -ătură.

dărâmătúră sf [At: DA ms / V: ~rm~ / Pl: ~ri / E: dărâma + -ătură] 1 Zid, clădire dărâmată. 2 Ruină. 3 Material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină. 4 (Lpl) Crengi de copaci rupte și doborâte la pământ Si: vreascuri. 5 (Fam) Epitet depreciativ dat unui animal sau unui om slăbănog.

DĂRÂMĂTÚRĂ ~i f. 1) Rămășiță de construcție dărâmată; ruină. 2) la pl. Crengi uscate căzute din copaci; vreascuri; uscături. 3) fig. fam. depr. Ființă lipsită de vigoare. /a darâma + suf. ~ătură

dărâmătură f. 1. rezultatul dărâmării, ruină; 2. Mold. crăcile arborelui tăiat, vreascuri.

DĂRMĂTÚRĂ s. f. v. dărâmătură.

DĂRMĂTÚRĂ s. f. v. dărâmătură.

dărmătúră sf vz dărâmătură

DĂRÎMĂTÚRĂ, dărîmături, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Grămadă de cărămizi, moloz, lemne etc., provenite din dărîmarea, prăbușirea unei construcții. Pe rîuri plutesc dărîmăturile palatelor. RUSSO, O. 33. ♦ Clădire dărîmată, ruinată; ruină. Dar și mai interesante... erau pentru el vechile dărîmături romane. GALACTION, O. I 114. Am dat de-o mănăstire veche toată dărîmături. RETEGANUL, P. I 39. Ajunse la un oraș mare, din care numai dărîmături rămăsese. ISPIRESCU, L. 100. 2. Grămadă de crengi (mai ales uscate) rupte din copaci și doborîte la pămînt; vreascuri. Lîngă gluga de coceni, o stivă înaltă de rădăcini amestecate cu dărîmături de sălcii scorburoase. SADOVEANU, P. M. 30. Ardeau în vîlvătăi dărîmături de copaci. id. Z. C. 32. – Variantă: (regional) dărmătúră (EMINESCU, O. 60) s. f.

DĂRMĂTÚRĂ s. f. v. dărîmătură

dărămătúră f., pl. ĭ. Lucru dărămat, ruină. Hălăcĭugă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dărâmătu s. f., g.-d. art. dărâmăturii; pl. dărâmături

dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DĂRÎMĂTU s. dărăpănătură, năruitură, paragină, prăbușitură, ruină, surpătură, (reg.) ruinătură, (înv.) risipă, risipitură, surpare. (O ~ de casă.)

Intrare: dărâmătură
dărâmătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărâmătu
  • dărâmătura
plural
  • dărâmături
  • dărâmăturile
genitiv-dativ singular
  • dărâmături
  • dărâmăturii
plural
  • dărâmături
  • dărâmăturilor
vocativ singular
plural
dărmătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărmătu
  • dărmătura
plural
  • dărmături
  • dărmăturile
genitiv-dativ singular
  • dărmături
  • dărmăturii
plural
  • dărmături
  • dărmăturilor
vocativ singular
plural
dărămătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărămătu
  • dărămătura
plural
  • dărămături
  • dărămăturile
genitiv-dativ singular
  • dărămături
  • dărămăturii
plural
  • dărămături
  • dărămăturilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dărâmătu, dărâmăturisubstantiv feminin

  • 1. Zid, clădire dărâmată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ruină
    • format_quote Dar și mai interesante... erau pentru el vechile dărîmături romane. GALACTION, O. I 114. DLRLC
    • format_quote Am dat de-o mănăstire veche toată dărîmături. RETEGANUL, P. I 39. DLRLC
    • format_quote Ajunse la un oraș mare, din care numai dărîmături rămăsese. ISPIRESCU, L. 100. DLRLC
    • 1.1. Material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pe rîuri plutesc dărîmăturile palatelor. RUSSO, O. 33. DLRLC
  • 2. (la) plural Crengi de copaci rupte și doborâte la pământ. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Lîngă gluga de coceni, o stivă înaltă de rădăcini amestecate cu dărîmături de sălcii scorburoase. SADOVEANU, P. M. 30. DLRLC
    • format_quote Ardeau în vîlvătăi dărîmături de copaci. SADOVEANU, Z. C. 32. DLRLC
  • 3. familiar Epitet depreciativ dat unui animal sau unui om slăbănog. DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • Dărâma + sufix -ătură. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.