12 definiții pentru dăbălăzat dăbălat

dăbălăzát, -ă a [At: CORNEA, E. I, 91/7 / V: (îrg) ~lát, dălăbă~, (reg) dăpăl~, dâbălát, delăbă~, (înv) ~ățát, debălát, de~ / Pl: ~áți, ~e / E: dăbălăza] 1 (Reg; d. buzele, urechile, capetele vitelor și ale omenilor) Lăsate în jos (de oboseală) Si: dăbălog (1). 2 (Trs; d. oameni sau d. corpurile, formele lor) Care a decăzut din punct de vedere fizic Si: dăbălog (2). 3 (Pex) Deformat. 4 (Îrg; d. oameni) Supărat.

DĂBĂLÁT, -Ă adj. v. dăbălăzat.

DĂBĂLĂZÁT, -Ă, dăbălăzați, -te, adj. (Reg.; despre buze, urechi etc.) Lăsat în jos, pleoștit. [Var.: dăbălát, -ă adj.] – V. dăbălăza.

DĂBĂLÁT, -Ă adj. v. dăbălăzat.

DĂBĂLĂZÁT, -Ă, dăbălăzați, -te, adj. (Reg.; despre buze, urechi etc.) Lăsat în jos, pleoștit. [Var.: dăbălát, -ă adj.] – Et. nec.

DĂBĂLÁT, -Ă adj. v. dăbălăzat.

DĂBĂLĂZÁT, -Ă, dăbălăzați, -te, adj. (Despre urechi, buze, aripi etc.) Lăsat în jos (de oboseală), pleoștit. V. clăpăug, bleg. Uliul... amețit de cap și cu aripile dăbălăzate. MARIAN, O. I 176. Avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. CREANGĂ, P. 239. Spate tare cîrjobate, Buze mari, dăbălăzate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 343. – Variantă: dăbălát, -ă (SLAVICI, N. II 4) adj.

DĂBĂLĂZÁT adj. v. atârnat, bleg, blegit, bosumflat, clăpăug, îmbufnat, lăsat, pleoștit.

dăbălăzat a. Mold. ce atârnă în jos: buzoaie groase și dăbălăzate CR. [Origină necunoscută].


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

dăbălăzát adj. v. ATÎRNAT. BLEG. BLEGIT. BOSUMFLAT. CLĂPĂUG. ÎMBUFNAT. LĂSAT. PLEOȘTIT.

dăbălát, -ă, dăbălați, -te, (dăulat, dăbălăzat), adj. – (reg.) 1. (despre buze, urechi) Lăsat în jos: „Cu gurile căscate, / Cu urechile dăbălate” (Bilțiu, 1990: 317). 2. (fig.) Supărat, fără voie bună: „Nu fi, Ioa(ne) supărat, / Așe tare dăbălat” (Bilțiu, 1990: 317). ♦ (onom.) Dabală, Dabala, nume de familie (9 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Var. a lui dăbălăzat (< dăbălăza „a lăsa să atârne” < de + zăbală) (DEX, MDA).

dăbălát, -ă, (dăulat, dăbălăzat), adj. – 1. (despre buze, urechi) Lăsat în jos: „Cu gurile căscate, / Cu urechile dăbălate” (Bilțiu 1990: 317). 2. (fig.) Supărat, fără voie bună: „Nu fi, Ioa(ne) supărat, / Așe tare dăbălat” (Bilțiu 1990: 317). – Probabil inițial dăbălăsat, din *daba „buză” + lăsat.

Intrare: dăbălăzat
dăbălăzat
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dăbălăzat dăbălăzatul dăbălăza dăbălăzata
plural dăbălăzați dăbălăzații dăbălăzate dăbălăzatele
genitiv-dativ singular dăbălăzat dăbălăzatului dăbălăzate dăbălăzatei
plural dăbălăzați dăbălăzaților dăbălăzate dăbălăzatelor
vocativ singular
plural
dăbălat
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dăbălat dăbălatul dăbăla dăbălata
plural dăbălați dăbălații dăbălate dăbălatele
genitiv-dativ singular dăbălat dăbălatului dăbălate dăbălatei
plural dăbălați dăbălaților dăbălate dăbălatelor
vocativ singular
plural