DĂBĂLĂZAT, -Ă, dăbălăzați, -te, adj. (Despre urechi, buze, aripi etc.) Lăsat în jos (de oboseală), pleoștit. V. clăpăug, bleg. Uliul... amețit de cap și cu aripile dăbălăzate. MARIAN, O. I 176. Avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate. CREANGĂ, P. 239. Spate tare cîrjobate, Buze mari, dăbălăzate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 343. – Variantă: dăbălat, -ă (SLAVICI, N. II 4) adj.