❍ DĂBĂLAT, DĂBĂLĂZAT adj. Mold. Tr.-Carp. 1 Ce atîrnă în jos (vorb. de buze sau de urechi): avea niște urechi clăpăuge și niște buzoaie groase și dăbălăzate (CRG.) ¶ 2 Ⓕ Supărat, bosumflat, cu buzele umflate; abătut, descurajat: Nu fi, Ioane, supărat, Așa tare dăbălat (BRL.); ficiorii stau dăbălăzați, moșnegii-i dojeneau (RET.) [dăbăla].