căpută sf [At: BIBLIA (1688), 159/1 / Pl: ~te / E: nct] 1 Parte a încălțămintei care acoperă partea superioară a labei piciorului Si: căputătură (2). 2 Parte de deasupra a labei piciorului, opusă tălpii. 3 (Reg) Ciorap gros, de lână, scurt numai până la gleznă, care se încalță peste ciorapul obișnuit și peste care se pun obiele.

CĂPUTĂ, căpute, s. f. 1. Partea încălțămintei care acoperă pe deasupra laba piciorului. Trase de sub pat căputa unei ciubote. CAMILAR, N. II 303. Pantof de casă grosolan, făcut dintr-o cizmă sau gheată, căreia i se taie cît mai jos căputa. CARAGIALE, O. VII 187. 2. Partea de deasupra a labei piciorului, opusă tălpii, de la gleznă pînă la degete. (Într-un descîntec) cu mîna le-a luat Și le-a pus Cap La cap... Glezne La glezne, Căpută La căpută, Tălpi La tălpi. TEODORESCU, I. P. 385.

CĂPUTĂ, căpute, s. f. 1. Parte a încălțămintei care acoperă pe deasupra laba piciorului. 2. Partea de deasupra a labei piciorului, opusă tălpii.

CĂPUTĂ ~e f. 1) Parte a piciorului de la gleznă până la degete. 2) Parte a încălțămintei care acoperă această porțiune a piciorului. /Orig. nec.

căpută f. 1. partea piciorului dela încheetura gleznelor până la degete; 2. partea corespunzătoare a încălțămintelor. [Lit. partea (în)căpută a cismei în care intră încălțămintea].

căpútă f., pl. e (d. încăpută, a încăpea). Partea de la bot a încălțăminteĭ, numită și suĭuz.

căpută s. f., g.-d. art. căputei; pl. căpute

căpută s. f., g.-d. art. căputei; pl. căpute

căpută s. f., pl. căpute

CĂPUTĂ s. (prin Mold.) soiuz. (~ la încălțăminte.)

CĂPUTĂ s. (prin Mold.) soiuz. (~ la încălțăminte.)

căpută (căpute), s. f. – 1. Parte a încălțămintei care acoperă partea superioară a labei piciorului. – 2. Parte de deasupra a labei piciorului. Origine incertă. Este clară legătura sa cu sl. kopyto (› rom. copită); sl. kopytĭce „tip de încălțăminte”, dar nu este clară calea acestui der. Cf. mag. kapta „calapod de pantofi” (Cihac, II, 487;DAR), alb. këputsë (Philippide, II, 703), pe care Meyer 188 îl derivă cu mică probabilitate, din tc. papuç (Berneker 484). Der. căputa, vb. (a pune căpute noi); căputar, s. m. (cizmar); căputătură, s. f. (pantofi vechi; pantofi în general); încăputa, vb. (a căputa; a repara).

căpută, căpute, s.f. 1. Partea încălțămintei care acoperă partea superioară a labei piciorului: „Bate cizma pă căpută, / Nu căta că talpa-i ruptă” (Bilțiu, 1994: 270). 2. (în expr.) Căputa piciorului = gleznă. – Cuv. autohton, cf. alb. këputs(ë), (Russu, Philippide, NDU) din rad. i.-e. *kep-, *(s)kep- „a acoperi, a înveli, a ascunde” (Russu).

căpută, căpute, s.f. – Partea încălțămintei care acoperă partea superioară a labei piciorului. – Et. nec. (DER, DEX, MDA); cuvânt autohton (cf. alb. këputsë), din rad. i.-e. *kep-, *(s)kep- „a acoperi, a înveli, a ascunde” (Russu, Philippide, NDU).

căpută, -e, s.f. – Partea încălțămintei care acoperă partea superioară a labei piciorului. – Cuvânt autohton, cf. alb. këputsë (Russu 1981, NDU).