CĂIȚĂ, căițe, s. f. 1. (Reg.) Bonetă, scufie, căciuliță. 2. (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți, tichie. ◊ Expr. Născut cu căiță (pe cap) = se spune despre un om norocos. 3. (Reg.) Placentă (1). – Din sb. kaica.

căiță sf [At: ANON. CAR. / P: că-i~ / V: goi~ / Pl: ~țe, ~ți / E: bg каица, srb kaica] 1 (Reg) Bonetă. 2 (Pop) Membrană care învelește capul unor copii nou- născuți Si: tichie. 3 (Îe) Născut cu ~ (pe cap) Se spune despre un om norocos. 4 (Reg) Placentă (1).

CĂIȚĂ, căițe, s. f. (Reg.) 1. Bonetă, scufie, căciuliță. 2. (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți, tichie. ◊ Expr. Născut cu căiță (pe cap) = se spune despre un om norocos. 3. (Reg.) Placentă (1). – Din scr. kaica.

CĂIȚĂ, căițe, s. f. (Regional) Bonetă, scufie; (Transilv.) căciulă. O grămadă dă oameni vrăjbiți... Toți avînd pă cap căițe roși. BUDAI-DELEANU, Ț. 329.

CĂIȚĂ, căițe, s. f. (Reg.) Bonetă, scufie, căciulă. – Sb. kaica.

căiță f. 1. scufie de copil, legată pe sub bărbie; 2. Tr. căciula Jienilor. [Șerb. KAITA, scufie împodobita cu monede].

căíță f., pl. e (sîrb. kaíca, salbă purtată la cap). Vest. Scufie de copil. Trans. Căcĭulă neagră a țăranilor de la Jiŭ. Fes acoperit c’o cîrpă albă purtat de țărancele bătrîne. Moț la păsărĭ. Placentă, scufia cu care se naște copilu. V. ceapsă, căcĭulă.

goiță sf vz căiță

căiță (reg.) s. f., g.-d. art. căiței; pl. căițe

căiță (pop.) s. f., g.-d. art. căiței; pl. căițe

căiță s. f., g.-d. art. căiței; pl. căițe

căiță, -țe.

CĂIȚĂ s. v. bonetă, bonețică, placentă, scufie, scufiță.

căiță s. v. BONETĂ. BONEȚICĂ. PLACENTĂ. SCUFIE. SCUFIȚĂ.

căiță (căițe), s. f. – 1. Scufie sau bonetă cu formă tipică, purtată de femeile din Banat și Trans. – 2. (Trans.) Pălărie bărbătească. – 3. Placentă. – 4. Breloc. Sb., cr. kaica „scufie tipică, împodobită cu monede de aur” (Cihac, III, 38), cf. bg. kaica (Conev 85).