cutră sf [At: ISPIRESCU, ap. CADE / Pl: ~re / E: bg кутра, ngr ϰοῦτρα] (Pfm) 1 Codoașă. 2 Persoană fățarnică și rea Cf lichea, secătură.

CUTRĂ (pl. -re) sf. 1 Ⓟ Femeie care îndeamnă pe altele la desfrînări, mijlocitoare între îndrăgostiți: cum să fie el ocărît de o ~ de muiere! (ISP.) ¶ 2 Bărbat sau femeie care umblă cu fățărnicii, cu minciuni, trădînd și pe unii și pe alții: cutra de Leah, după ce-și sără inima cu rușinea ce păți Ștefan (ISP.) [ngr. κούτρα „căpățînă”].

CUTRĂ, cutre, s. f. (Depreciativ) Persoană prefăcută, fățarnică, nesinceră, intrigantă. Erau cutre în ateliere și-n fabrici, recrutate dintre bețivi... și cartofori. PAS, Z. IV 248.

CUTRĂ ~e f. Om fățarnic; secătură, lichea. /<ngr. kutra

cutră f. femeie bârfitoare și de nimica: cum de să fie el ocărit de o cutră de muiere ISP. [Gr. mod. KUTRA, cap, căpățână].

cútră f., pl. e (cp. cu crută și gudră și ngr. kútra, frunte, hîrcă, craniŭ). Munt. Iron. Persoană rea și intrigantă.

cutră (desp. cu-tră) s. f., g.-d. art. cutrei; pl. cutre

cutră (cu-tră) s. f., g.-d. art. cutrei; pl. cutre

cutră s. f. (sil. -tră), g.-d. art. cutrei; pl. cutre

cutră, cutre s. f. om ipocrit

CUTRĂ s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură.

cutră s. v. DERBEDEU. LEPĂDĂTURĂ. LICHEA. NETREBNIC. PUȘLAMA. SCÎRNĂVIE. SECĂTURĂ.

cútră, cutre, adj., s.f. Persoană fățarnică: „Măi, cutră femeie mai ești, că și pe dracu l-ai putut păcăli” (Bilțiu, 1999: 390). – Din bg. kutra (DEX); din ngr. kutra (Șăineanu, NODEX).