32 de definiții pentru cronică hronic hronică


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CRÓNICĂ, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai ales în Evul Mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice și familiale; letopiseț, hronic. 2. Articol de ziar sau de revistă care comentează evenimente politice, sociale și culturale de actualitate. ♦ Scurtă comunicare oficială privind schimbări în componența guvernului, mișcări în corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique.

cronică sf [At: M. COSTIN. ap. LET I 216/27 / V: (înv) ~nic sn, hro~ / S: (înv) chro~ / Pl: ~ici și (rar) ~ice / E: lat chronica, fr chronique] 1 Lucrare istorică, specifică Evului Mediu, în care se expun cronologic evenimentele sociale, politice, familiale din viața unui popor Si: letopiseț. 2 (Pex) Scriere care cuprinde o cronică. 3 Articol al unui ziar sau al unei reviste, în care se relatează noutăți importante din viața politică, culturală, socială etc. 4 Rubrică din ziare sau reviste, cuprinzând cronici (3). 5 Scurtă comunicare oficială, privind schimbări în guvern, mișcări în corpul diplomatic etc.

CRÓNICĂ, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai ales în evul mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice și familiale; letopiseț, hronic. 2. Articol de ziar sau de revistă care comentează evenimente politice, sociale și culturale de actualitate. ♦ Scurtă comunicare oficială privind schimbări în componența guvernului, mișcări în corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique.[1]

  1. Var. hronic, hronică LauraGellner

CRÓNICĂ, cronici, s. f. 1. Serie de însemnări, obișnuite mai ales în evul mediu și cuprinzînd o înregistrare cronologică, de obicei lipsită de discernămînt critic, a evenimentelor sociale, politice și familiare, făcute de un. scriitor (de obicei contemporan); scriere, uneori păstrată în manuscris, cuprinzînd asemenea însemnări (și servind adesea drept bază istoricilor moderni); letopiseț. Cronica întîmplărilor mai însemnate, petrecute pînă la anul 1499, scrisă de un cronicar rămas anonim, s-a păstrat în traducere germană. IST. R.P.R. 137. Intriga în Hamlet e luată din cronicile Danemarcii. GHEREA, ST. CR. II 278. Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici. EMINESCU, O. I 151 2. Articol dintr-un ziar sau dintr-o Revistă care comentează evenimente de actualitate, politice, sociale și culturale, interne sau externe. Cronică internațională. Cronică locală. Cronică muzicală. 3. Comentariu, de obicei răutăcios, făcut asupra unor evenimente neînsemnate din viața particulară a cuiva. Cronica Iașului, așa de bogată pe acea vreme, nu-l știa. RUSSO, O. 48. – Pl. și: (învechit) cronice (EMINESCU, O. I 32, BĂLCESCU, O. I 64).

CRÓNICĂ s.f. 1. Scriere în care se expun cronologic evenimentele din viața unui popor; letopiseț, anale. 2. Articol de ziar, de revistă, care comentează evenimente la ordinea zilei. ◊ Cronică literară = analiză a fenomenului literar în care se exprimă judecăți de valoare. 3. Comentariu răutăcios în legătură cu viața cuiva. [Var. hronic s.n., hronică s.f. / < lat. chronica, cf. fr. chronique, gr. chronica < chronos – timp].

CRÓNICĂ s. f. 1. scriere în care sunt consemnate strict cronologic evenimente din viața unui popor; letopiseț, anale. ◊ (p. ext.) gen de roman conceput ca un document de epocă, în sensul de istorie a moravurilor, de obicei contemporane autorului. 2. articol de ziar sau de revistă care comentează evenimentele la ordinea zilei. ♦ ~ literară = analiză a fenomenului literar în care se exprimă judecăți de valoare. 3. comentariu răutăcios în legătură cu viața cuiva. (< fr. chronique, lat. chronica)

CRÓNICĂ ~ci f. 1) Lucrare cu caracter istoric în care evenimentele sunt expuse în ordine cronologică; letopiseț; anale. 2) Scurtă comunicare (în ziar, la radio, televiziune) care comentează evenimentele la ordinea zilei. [G.-D. cronicii] /<fr. chronique, lat. chronica[1]

  1. Var. hronic, hronică LauraGellner

cronică f. 1. narațiunea faptelor după ordinea timpului: cronicele Moldovei se mai numesc și letopisețe; 2. partea unui ziar unde se rapoartă principalele știri politice și literare: cronică politică, teatrală, muzicală; 3. fig. ceea ce se vorbește (mai ales de rău), sgomot ce circulă: cronică scandaloasă.

HRÓNIC s.n. v. cronică.

HRÓNICĂ s.f. v. cronică.

román-crónică s. n. Roman care își propune să fie o cronică a epocii pe care o prezintă ◊ „În ce privește modalitatea romanului-cronică, putem depista rădăcinile până la Neculce.” Luc. 3 VIII 67 p. 9. ◊ „Scriitorul își propune, așadar, să realizeze un roman-cronică, o radiografie cât mai exactă a evenimentelor, a comportamentului uman în fața unor evenimente-limită pline de tragism [...]” R.lit. 3 X 74 p. 4. ◊ „Romanul cronică” R.lit. 17 VIII 78 p. 9; v. și Săpt. 28 XII 73 p. 4, R.l. 21 II 75 p. 2 (din roman + cronică)

Huru (Cronica lui) m. pretinsă istorie scrisă în limba românească din 1494, tradusă de spătarul Clănău și publicată de Asache. Stilul și coprinsul dovedesc neautenticitatea ei.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

crónică s. f., g.-d. art. crónicii; pl. crónici

crónică s. f., g.-d. art. crónicii; pl. crónici[1]

  1. Var. hronic, hronică LauraGellner

cronică (subst.), pl. cronici


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CRÓNICĂ s. letopiseț, (înv.) hronic. (~ lui Gr. Ureche.)[1]

  1. Var. hronic, hronică LauraGellner

CRONICĂ s. letopiseț, (înv.) hronic. (~ lui Gr. Ureche.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CRONICĂ (< fr. chronique; < lat. lit. chronica; cf. gr. lat. hronica, fapte succesive în timp) Scriere cu caracter istoric, o relatare cronologică a faptelor mai importante din viața unui popor, a unui domnitor, a unei familii etc. Cronicile sînt povestiri ale unor evenimente la care autorul a luat parte sau cunoștință de ele fără insă a le relata an cu an, ca analiștii. Ele apar în elenism și mai tîrziu cunosc o mare dezvoltare în cultura bizantină. Premergătoare istoriei critice, ele au fost, prin excelență, forma istoriei evului mediu european (Franța, Anglia), cele mai multe fiind scrise în mănăstiri. În literatura noastră, ele apar în secolul al XVI-lea, mai întîi în limba slavonă (cronicele călugărilor Macarie, Eftomie și Azarie), iar în limba română abia în secolul al XVII-lea, prin Gr. Ureche, Miron Costin și continuînd în secolul al XVIII-lea cu Ion Neculce. Unele cronici sînt scrise în versuri ca, de exemplu, Stihurile asupra domnului Grigore Ghica Voievod (1777); Istoria lui Mavrogheni Vodă și a răsmiriții din timpul lui de pitarul Hristache; Jalnica tragodie a Moldovei de Alecu Beldiman, scriitori socotiți a fi cei din urmă cronicari în literatura noastră și care în relatarea faptelor folosesc o versificație greoaie.

CRONICĂ LITERARĂ (< fr. chronique littéraire) Formă a disertației, denumită astfel datorită periodicei sale apariții (zilnic, săptămînal, lunar) în paginile acelorași publicații – ziare, reviste – și care constă în relatarea publicațiilor apărute în răstimp sau a manifestărilor din diferite domenii de activitate. Ea poate fi de mai multe feluri: științifică, literară, politică, muzicală, economică, sportivă etc. Exemplu: Cronica mizantropului (în Lumea și Națiunea) și Cronica optimistului (în Contemporanul) de G. Călinescu. Ex. de cronică literară: „Familia, mai mult sub aspectul ei pitoresc și evocativ, era o preocupare vădită și-n primul roman al d-lui Călinescu, în Cartea nunții.” „Romanul de astăzi, Enigma Otiliei, este construit cu un meșteșug sigur, pe mai multe planuri, și cu o detașare epică întru totul stăpînă pe materialul uman, atît de divers și de închegat în fizionomia lui.” POMPILIU CONSTANTINESCU, G. Călinescu: Enigma Otiliei, Vremea, 1938) Ex. de cronică istorică: „Și întrebînd Vasile Vodă pe postelnici cine din boieri este afară, au spus postelnicii că este logofătul cel mare, dvorește să-și ia ziua bună, că i-au venit veste de boală foarte grea jupînesei. Să fie zis Vasilie vodă: ”Ce om fără cale logofătul! Știindu-și jupîneasa boleacă și nu o ține aicea cu sine!„ Și i-au zis să intre, să-și ia ziua bună. Au intrat Ștefan Gheorghe logofătul cu fața scornită de mare mîhniciune și și-au luat voie să meargă spre case-și. Spun să fie zis Vasilie vodă: ”Să afle lucrul și voia sa.„ Neștiutoriu gîndul omului spre ce menește.” (MIRON COSTIN, Letopisețul țării Moldovei) Termenul cronică este folosit uneori și pentru acele romane cu caracter de istorie a moravurilor unei epoci (Chronique du XIXe siècle de Stendhal; Cronica românească a veacului al XX-lea, titlu în care Cezar Petrescu îngloba romanele sale, în năzuința de a fi un istoriograf al vieții sociale a epocii sale).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CRONICA, revistă politică, socială și culturală. Apare săptămînal, la Iași, din 1966.

CRONICA ANONIMĂ A BRAȘOVULUI PENTRU TRECUTUL ROMÂNILOR DIN ȘCHEI, cronică înmănunchind, fără un plan definit, știri diverse asupra evenimentelor istorice dintre 1392 și c. 1790.

CRONICA ANONIMĂ RACOVIȚEANĂ, cronica a doi autori anonimi care continuă letopisețul lui Miron Costin, relatînd evenimente din istoria Moldovei, cuprinse între anii 1661 și 1729. Partea a doua a cronicii, care începe cu 1705, are în centru domniile lui Mihai Racoviță, pe care-l prezintă în mod favorabil.

CRONICA BĂLENILOR („Istoriile domnitorilor Țării Românești”), cronică anonimă, scrisă spre sfârșitul sec. 17 de un autor atașat grupării boierești a Bălenilor. Narează evenimente cuprinse între 1290 și 1688.

CRONICA BUZEȘTILOR, cronică anonimă, în corpul „Letopisețului Cantacuzinesc”, păstrată într-o compilație din sec. 17. Scrisă de un autor apropiat familiei boierilor Buzești, comentează de pe pozițiile acestora luptele și victoriile lui Mihai Viteazul.

CRONICA GHICULEȘTILOR, cronică anonimă, redactată pe la sfîrșitul sec. 18 de un autor atașat familiei Ghica. Cuprinde bogate informații referitoare la istoria Moldovei între 1695 și 1754.

CRONICA MOLDO-GERMANĂ, versiune prelucrată în limba germană a unui prototip comun cronicilor Moldovei din sec. 15. Scrisă la curtea lui Ștefan cel Mare, relatează evenimentele domniei acestuia cuprinse între 1457 și 1499. Cea mai veche dintre scrierile istorice din Moldova păstrate pînă azi.

CRONICA MOLDO-POLONĂ, cronică prelucrată pe la mijlocul sec. 16 de un anonim polon după prototipul comun cronicilor Moldovei din sec. 15. Cuprinde informații asupra istoriei Moldovei între 1352 și 1564.

CRONICA MOLDO-RUSĂ, cronică încorporată într-o colecție de cronici rusești de la sfîrșitul sec. 16. Narează, pornind de le prototipul comun al cronicilor Moldovei din sec. 15, evenimentele de la întemeierea Moldovei pînă la moartea lui Ștefan cel Mare (1504).

CRONICA PICTATĂ DE LA VIENA (CHRONICON PICTUM VINDOBONENSE), cronică privind istoria maghiarilor. Cuprinde informații despre poporul român și, în special despre conflictul din 1330 dintre Basarab I, domnul Țării Românești, și Carol Robert, regele Ungariei; cuprinde c. 300 de miniaturi, care completează narațiunea.

CRONICI, cărți din „Vechiul Testament”, scrise în ebraică, în jurul anului 300 î. Hr. Împreună cu Ezdra și Nehemia, de către același autor numit Cronist. Ele descriu istoria poporului evreu de la începuturi pînă la cucerirea Ierusalimului în anul 587 î. Hr.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cronică s. f. sg. (tox.) canabis.

Intrare: cronică
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cronică
  • cronica
plural
  • cronici
  • cronicile
genitiv-dativ singular
  • cronici
  • cronicii
plural
  • cronici
  • cronicilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hronic
  • hronicul
  • hronicu‑
plural
  • hronice
  • hronicele
genitiv-dativ singular
  • hronic
  • hronicului
plural
  • hronice
  • hronicelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hronică
  • hronica
plural
  • hronici
  • hronicile
genitiv-dativ singular
  • hronici
  • hronicii
plural
  • hronici
  • hronicilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cronică hronic hronică

  • 1. Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai ales în Evul Mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice și familiale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: anale hronic letopiseț (cronică) 3 exemple
    exemple
    • Cronica întîmplărilor mai însemnate, petrecute pînă la anul 1499, scrisă de un cronicar rămas anonim, s-a păstrat în traducere germană. IST. R.P.R. 137.
      surse: DLRLC
    • Intriga în Hamlet e luată din cronicile Danemarcii. GHEREA, ST. CR. II 278.
      surse: DLRLC
    • Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici. EMINESCU, O. I 151.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Gen de roman conceput ca un document de epocă, în sensul de istorie a moravurilor, de obicei contemporane autorului.
      surse: MDN '00
  • 2. Articol de ziar sau de revistă care comentează evenimente politice, sociale și culturale de actualitate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Cronică internațională. Cronică locală. Cronică muzicală.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Cronică literară = analiză a fenomenului literar în care se exprimă judecăți de valoare.
      surse: DN
    • 2.2. Scurtă comunicare oficială privind schimbări în componența guvernului, mișcări în corpul diplomatic etc.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 3. Comentariu, de obicei răutăcios, făcut asupra unor evenimente neînsemnate din viața particulară a cuiva.
    surse: DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Cronica Iașului, așa de bogată pe acea vreme, nu-l știa. RUSSO, O. 48.
      surse: DLRLC
  • comentariu învechit Plural și: cronice.
    surse: DLRLC

etimologie: