11 definiții pentru crâsnic (persoană)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

crâsnic2 [At: (a. 1739) IORGA, S. D. XIII, 105 / V: cărs~, cărstn~, cârstn~, crăs~, crăzn~, ~âșn~ / Pl: ~ici / E: vsl кръстъ „cruce”, bg кръстник „naș”] 1 sm (Reg) Paracliser. 2 sm Dascăl. 3 sn (Reg) Unealtă de pescuit din două nuiele arcuite și încrucișate, de care se leagă plasa Si: (reg) cereală, ciorpac, comiher, crâstaci, crâstaș (1), difan, hălău, lejnic, leșteu, lingură, năpatcă, posfat, prijinea, rochiu, scârțaș, tărăbuc. 4 (Îs) ~-de-mănă, ~fără-țăpoi (sau tălpoi) Crâsnic (3) fără coadă, ale cărui arcuri sunt prelungite în jos, în forma unor picioare sprijinite pe fundul pârâului Si: crâstaș (2). 5 sn (Ban) Plasă prinsă de doi pari încrucișați, cu care se transportă pleava de la arie.

CRẤSNIC2, crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. – Cf. bg. krăstnik.

CRẤSNIC2, crâsnici, s. m. (Reg.) Paracliser, țârcovnic. – Cf. bg. krăstnik.

CRÎ́SNIC1, crîsnici, s. m. (Transilv., Bucov.) Dascăl de biserică; paracliser, țîrcovnic. În mijlocul secerătorilor i se ivea totdeauna Simina, fata crîsnicului de la Zimbru. SLAVICI, O. I 213.

1) cî́rsnic și crî́snic m. (din cîrstnic, crîstnic, ca vîrstnic d. vsl. krŭstŭnikŭ, bg. krŭstnik, naș, d, krŭstŭ, cruce). Trans. Clisiarh. – Și criznic (Agrb. Înt. 191). În Mold. nord și cristiac, pl. ĭecĭ (din crîsnic și clisiarh).

crî́snic m. și n. V. cîrsnic 1 și 2.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

crấsnic1 (paracliser) (reg.) s. m., pl. crấsnici

crâsnic (paracliser) s. m., pl. crâsnici


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CRÂSNIC s. v. paracliser, țârcovnic.

crîsnic s. v. PARACLISER. ȚÎRCOVNIC.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

crîsnic (crîsnici), s. m.1. Sacristan, diacon. – 2. Năvod pătrat. – 3. Plasă în general. Sl. kristŭ „cruce”, cu suf. -nic. Sensurile secundare se explică prin urzeala în formă de cruce pe care o are de obicei năvodul. Sensurile 2 și 3 sînt n. (pl. crîsnice[1]). – De la aceeași rădăcină sl. provine crîștaș, s. n. (năvod), și probabil crîștie, s. f. (mizerie, nevoie, necaz), cuvînt rar, pe care DAR îl pune în legătură cu crîșca. Cf. și cristac, s. n. (năvod), din bg. krŭstak „cruce”.

  1. Formă de plural adăugată de noi. — gall

Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

crâsnic1, crâsnici, s.m. (reg.) monstru; diavol.

Intrare: crâsnic (persoană)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • crâsnic
  • crâsnicul
  • crâsnicu‑
plural
  • crâsnici
  • crâsnicii
genitiv-dativ singular
  • crâsnic
  • crâsnicului
plural
  • crâsnici
  • crâsnicilor
vocativ singular
  • crâsnicule
  • crâsnice
plural
  • crâsnicilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

crâsnic (persoană)

etimologie: