15 definiții pentru coriandru


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

coriándru sm [At: BIBLIA (1688) / V: coli~, ~ánd, ~dră sf culeándră, sf (înv) coliándres, comi~ / Pl: ~ri / E: ngr χορίανδρου] Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, miros pătrunzător și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, folosite în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment Si: chimen, iarbă pucioasă (Coriandrum sativum).

CORIÁNDRU s. m. Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzător și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semințele uscate se folosesc în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koríandron.

CORIÁNDRU, coriandri, s. m. Plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzator și fructe în formă de globulețe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semințele uscate se întrebuințează în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koríandron.

CORIÁNDRU s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și miros pătrunzător ale cărei semințe uscate se întrebuințează în bucătărie pentru calitățile lor aromatice (Coriandrum sativum). – Pronunțat: -ri-an-.

CORIÁNDRU s.m. (Bot.) Plantă din regiunea mediteraneană, cu flori mici, de culoare albă sau roz, grupate în umbele compuse. [Pron. -ri-an-. / < fr. coriandre, cf. gr. koriandron].

CORIÁNDRU s. m. plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori mici, albe sau roz, și fructe globuloase, bogate în uleiuri eterice. (< fr. coriandre, gr. koriandron)

CORIÁNDRU ~i m. Plantă erbacee anuală ale cărei semințe se întrebuințează drept condiment în industria alimentară și în farmaceutică. [Sil. -ri-an-] /<ngr. koriandron

coriandru m. plantă din familia umbeliterelor, ale cării semințe proaspete miros a păduche de lemn, iar uscate devin aromatice și se fac dintr’însele și cofeturi, vulgar: buruiana pucioasei.

coriándru m. (ngr. și vgr. koriandron, de unde și vsl. koriandrŭ). O plantă umbeliferă aromatică (coriandrum sativum) ale căreĭ semințe, cînd îs proaspete, put a ploșniță, ĭar cînd îs uscate devin aromatice și se întrebuințează ca condiment. (E rudă cu picĭoacna). – Și coli- (ngr. koli-). Vechĭ și coriand și coliandreș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

coriándru (-ri-an-) s. m., art. coriándrul

coriándru s. m. (sil. -ri-an-), art. coriándrul; pl. coriándri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CORIÁNDRU s. (BOT.; Coriandrum sativum) (reg.) chimen, puciognă, buruiană-pucioasă, piper-alb.

CORIANDRU s. (BOT.; Coriandrum sativum) (reg.) chimen, puciognă, buruiană-pucioasă, piper-alb.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

coriándru (coriándri), s. m. – Plantă (Coriandrum sativum). – Var. (înv.) coliandru, coriand. Lat. coliandrus (sec. XVI), gr. ϰορίανδρος. Împrumut literar.

Intrare: coriandru
  • silabație: -ri-an-
substantiv masculin (M62)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coriandru
  • coriandrul
  • coriandru‑
plural
  • coriandri
  • coriandrii
genitiv-dativ singular
  • coriandru
  • coriandrului
plural
  • coriandri
  • coriandrilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)