9 definiții pentru consimțire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

consimțire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: consimți] 1-2 Consimțământ (1-2).

CONSIMȚÍRE, consimțiri, s. f. Faptul de a consimți; consimțământ, aprobare, încuviințare, acceptare; acord. – V. consimți.

CONSIMȚÍRE, consimțiri, s. f. Faptul de a consimți; consimțământ, aprobare, încuviințare, acceptare; acord. – V. consimți.

CONSIMȚÍRE s. f. Faptul de a consimți; consimțămînt.

CONSIMȚÍRE s.f. Acțiunea de a consimți și rezultatul ei; încuviințare, aprobare, acceptare. [< consimți].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

consimțíre s. f., g.-d. art. consimțírii; pl. consimțíri

consimțíre s. f. → simțire


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONSIMȚÍRE s. 1. v. aprobare. 2. v. încuviințare.

CONSIMȚIRE s. 1. acceptare, admitere, aprobare, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post.) 2. acord, aprobare, asentiment, aviz, consimțămînt, încuviințare, îngăduință, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Cu sau fără ~ cuiva.)

Consimțire ≠ dezaprobare

Intrare: consimțire
consimțire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • consimțire
  • consimțirea
plural
  • consimțiri
  • consimțirile
genitiv-dativ singular
  • consimțiri
  • consimțirii
plural
  • consimțiri
  • consimțirilor
vocativ singular
plural