12 definiții pentru complet (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

complet1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: pbl cuplet pcf complet2] 1 (Fri) Bal popular. 2 Local de dans (în cartierele periferice ale unui oraș).

COMPLÉT2, -Ă (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține toate elementele necesare; căruia nu-i lipsește niciuna dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători (și asesori) care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. (Ieșit din uz) Compleu. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus.

COMPLÉT1, completuri, s. n. (Franțuzism ieșit din uz) Bal popular; local de dans (în cartierele periferice ale unui oraș). – Probabil din cuplet (confundat, prin etimologie populară, cu complet2).

COMPLÉT1, completuri, s. n. (Franțuzism ieșit din uz) Bal popular; local de dans (în cartierele periferice ale unui oraș). – Probabil din cuplet (confundat, prin etimologie populară, cu complet2).

COMPLÉT2, -Ă, (1) compleți, -te, adj., (2, 3) completuri, s. n., (4) adv. 1. Adj. Care conține tot ceea ce trebuie; căruia nu-i lipsește nici una dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit. ◊ Opere complete = ediție cuprinzând toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul de transport în comun) care are toate locurile ocupate; plin. 2. S. n. (În sintagma) Complet de judecată = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători și asesori care iau parte la soluționarea unui litigiu. 3. S. n. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese asortate. 4. Adv. În întregime, cu desăvârșire. [Var.: compléct, -ă adj.] – Din fr. complet, lat. completus.

COMPLÉT1, completuri, s. n. (Numai în expr.) Complet de judecată, = colectiv alcătuit din numărul legal de judecători și asesori, care pot judeca și pronunța o hotărîre.

COMPLÉT2, completuri, s. n. (Pe cale de a ieși din uz) Bal popular; local de dans (de obicei în cartierele periferice ale unui oraș). Avea fiecare mahala completul ei, echivalentul horei de la țară. PAS, Z. I 121.

COMPLÉT, -Ă I. adj. Întreg, desăvârșit, deplin. ◊ Opere complete = ediție care cuprinde toate operele unui scriitor. ♦ (Despre un vehicul) Care are toate locurile ocupate; plin. II. s.n. 1. Complet de judecată = colectiv format din judecători și asesori care pot judeca și pronunța legal o sentință. 2. Costum de haine; obiect de îmbrăcăminte compus din două (sau mai multe) piese care se îmbracă și se poartă împreună. III. adv. În întregime, cu desăvârșire. [(I) var. complect, -ă adj., (II) pl. -turi. / < fr. complet, cf. lat. completus].

COMPLÉT, -Ă I. adj. întreg, desăvârșit, deplin. ♦ opere ~ e = ediție care cuprinde toate operele unui scriitor. ♦ (despre un vehicul) care are toate locurile ocupate; plin. II. adv. în întregime, cu desăvârșire. III. s. n. 1. ~ de judecată = colectiv din judecători și asesori care pot judeca și pronunța legal o sentință. 2. lot de unelte, aparate, piese de schimb și accesorii, într-un ambalaj anume, pentru a asigura funcționarea unui sistem. 3. compleu. (< fr. complet, lat. completus)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

complét (-tă), adj.1. Întreg. – 2. (S. n.) Plen (al unui tribunal). – Var. complect, s. n. (bal popular, la mahala). Fr. complet. Var. este o deformație a lui cuplet < fr. couplet, apropiat prin etimologie populară de ideea de „plin, complet”, poate datorită mulțimii care umple de obicei sălile de bal, cf. un tramvai complect. Adj. complect, forma vulgară, pare un hiperurbanism, prin analogie cu perfect < fr. parfait.Der. completa, vb. (a întregi), din fr. compléter; completaș, s. m. (tînăr recrut autorizat provizoriu să se întoarcă la ocupațiile sale civile); descompleta, din fr. décompléter.

COMPLÉT2 ~uri n. 1) Obiect de îmbrăcăminte din două (sau din trei) piese asortate. 2) Totalitate de obiecte de același gen cu destinație specială; garnitură. ~ de scule. ~ de reviste. /<fr. complet, lat. completus


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

complét (bal, colectiv de judecată, costum) s. n., pl. compléturi

Intrare: complet (s.n.)
complet2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complet
  • completul
  • completu‑
plural
  • completuri
  • completurile
genitiv-dativ singular
  • complet
  • completului
plural
  • completuri
  • completurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)