24 de definiții pentru comic (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

comic, ~ă [At: HASDEU, I. C. XI / Pl: ~uri sn, ~ici, ~ice a, sm / E: lat comicus, fr comique, it comico] 1 a Care aparține comediei. 2 a Care provine de la comedie. 3 a Caracteristic comediei. 4 a Referitor la comedie. 5 a Care provoacă râsul. 6 sm Actor care joacă roluri comice. 7 sn Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul. 8 sn Ceea ce constituie temeiul ridicolului. 9 sn Efect comic. 10 sn Notă ridicolă pe care o reprezintă cineva sau ceva.

CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus.

CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus.

CÓMIC1, comici, s. m. Actor care interpretează roluri de comedie.

CÓMIC2, -Ă, comici, -e, adj. 1. Care este propriu comediei, de comedie, relativ la comedie. Dintre tipurile comice ale lui Caragiale pictate și prin cultura lor, conul Leonida este tipul cel mai «cult» și în același timp cel mai sărac sufletește. IBRĂILEANU, S. 62. 2. Care provoacă rîsul; hazliu, ridicol, umoristic. Se cunoscură într-un chip așa de comic, încît îi bufnea rîsul pe amîndoi de cîte ori își aduceau aminte. BART, E. 131. Întîmplările comice... care înveselesc viața vînătorească. ODOBESCU, S. III 51. Treaba ajunsese a fi de tot comică. NEGRUZZI, S. I 338. ◊ (Substantivat) Comicul rezultă din contrastul dintre atitudinea personagiilor și împrejurările în care se produce. IBRĂILEANU, S. 270.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cómic1 adj. m., pl. cómici; f. cómică, pl. cómice

cómic2 (actor) s. m., pl. cómici

cómic3 (categorie estetică) s. n.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CÓMIC adj., s. 1. adj. v. amuzant. 2. adj. caraghios, hazliu. (Ce ~ chestie!) 3. adj. v. ridicol. 4. s. v. comedian.

CÓMIC, -Ă adj. 1. Propriu comediei, privitor la comedie. 2. Care stârnește râsul; hazliu, vesel, ridicol. // s.n. Genul comediei; ceea ce provoacă râsul într-o operă dramatică. // s.m. Actor care joacă roluri în comedii. [Cf. fr. comique, it. comico, lat. comicus].

CÓMIC, -Ă I. adj. 1. propriu comediei, referitor la comedie. 2. care stârnește râsul; hazliu, vesel, ridicol. II. s. n. categorie estetică, ceea ce provoacă râsul într-o operă dramatică. III. s. m. actor care interpretează roluri de comedie. (< fr. comique, lat. comicus, gr. komikos)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cómic (cómică), adj. – De comedie; hazliu. – Var. (înv.) comicesc. Lat. comicus, it. comico (sec. XVIII). – Der. comicos, adj. (hazliu, care provoacă rîsul); comicărie, s. f. (bufonadă, caraghioslîc, glumă). Cf. comedie.

CÓMIC3 ~ci m. 1) Actor de comedie. 2) Autor de comedii. /<fr. comique, lat. comicus

CÓMIC2 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de comedie; propriu comediei. Stil ~. Piesă ~că. 2) Care provoacă râsul; plin de haz; hazliu; nostim; amuzant. Situație ~că. Față ~că. Gând ~. /<fr. comique, lat. comicus

CÓMIC1 n. 1) Categorie estetică care include în sfera sa motivele și situațiile care provoacă râsul. 2) Factor care provoacă râsul. /<fr. comique, lat. comicus

comic a. 1. ce ține de comedie: piesă comică; 2. ce ne face să râdem, hazliu: aventura comică ║ n. genul comic și actorul care joaca comedia.

*cómic, -ă adj. (vgr. komikós, d. kómos, ospăț, lat. cómicus. V. comedie). Relativ la comedie: poet, teatru comic. Glumeț, care caută să te facă să rîzĭ: actor comic. Ridicul: aventură comică. S. m. Scriitor de pĭese comice, actor comic: Molière a fost un mare comic. S. n. fără pl. Calitatea de a fi comic: actor de un comic irezistibil. Genu comic, în opoz. cu tragic și dramatic. Adv. În mod comic.

eroi-comic a. jumătate eroic și jumătate comic: genul eroi-comic.

cómic (categorie estetică) s. n.

cómic adj. m., (actor) s. m., pl. cómici; f. sg. cómică, pl. cómice

COMIC adj., s. 1. adj. amuzant, hazliu, nostim, vesel, (livr.) ilar, ilariant, (pop.) poznaș, (Transilv., Ban. și Olt.) șod. (O întîmplare ~.) 2. adj. caraghios, hazliu. (Ce ~ chestie!) 3. adj. ridicol, rizibil. (Are o înfățișare ~.) 4. s. comedian, (înv.) comediant. (E un mare ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CÎNTICEL COMIC, specie dramatică, destinată interpretării de către un singur actor, creată și cultivată cu succes de V. Alecsandri.

Intrare: comic (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comic
  • comicul
  • comicu‑
plural
  • comici
  • comicii
genitiv-dativ singular
  • comic
  • comicului
plural
  • comici
  • comicilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)