12 definiții pentru comănac (acoperământ)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

comănác1 sn [At: URECHE, ap. LET. I, 162/23 / V: (Mar) căm~, ~ăiác, ~manác, ~mandác, cum~, cumărác / Pl: ~ace / E: srb kalamank] 1 (îrg) Acoperământ al capului asemănător cu comănacul1 (6) purtat odinioară de bărbați. 2 (Pop; îe) A fi cu ~ A fi voinic. 3 (Înv) Căciuliță de mătase sau de stofa scumpă, purtată de femei. 4 (Îrg) Cască. 5 (Îrg) Pălărie de paie. 6 Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. 7 (Înv; îe) A-și pune capul sub (sau în) ~ A se călugări. 8 (Trs) Capac de căldare. 9 (Reg) Locul pe care este așezată soba. 10 (Bot; reg; îc) ~ul ciobanului Cerențel (Geeum rivale).

COMĂNÁC1, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul1 (1) purtat în trecut de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată în trecut de femei. [Var.: comanác s. n.] – Et. nec.

COMĂNÁC1, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. ◊ Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul1 (1) purtat odinioară de bărbați. ♦ Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată altădată de femei. [Var.: comanác s. n.] – Et. nec.

COMĂNÁC2, comănace, s. n. (Astăzi rar; și în forma comanac) 1. Acoperămînt al capului, de formă rotundă, fără boruri, făcut din pîslă sau din lînă împletită, purtat de călugări și călugărițe. Sub icoana afumată unui sfînt cu comănac Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMINESCU, O. I 84. Vornicul Stroe Leurdeanu, ce-și zvîrlise comanacul și-și lepădase rasa, urmă iarăși a împila țara. ODOBESCU, S. I 447. Scotea haine novăcești, De punea călugărești, Scotea cuca de Novac Și punea un comănac. ALECSANDRI, P. P. 146. Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. Nu pricep cum de i-a trăsnit prin gînd să-și puie capul sub comănac. HOGAȘ, DR. 239. 2. Acoperămînt al capului asemănător cu comanacul (1), purtat odinioară de bărbați. I-au potrivit platoșă de piele de inorog. I-au așezat pe cap comănac negru rotund din aceeași piele, împodobit cu aripă de gaiță. SADOVEANU, P. 81. Și în cap cu comanac Din nouă funduri de sac. MARIAN, S. 216. 3. Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată altădată de femei. Și soțul a început... să juruiască soției lui șal și feregea de mătasă, și comanac țesut cu fir de aur. SADOVEANU, D. P. 80. – Variantă: comanác s. n.

COMĂNÁC ~ce n. 1) Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică fără boruri, asemănător cu potcapul, pe care-l poartă călugării. ◊ A-și pune capul sub ~ a se duce la călugărie. 2) Acoperământ pentru cap de mătase sau de stofă scumpă, purtat, în trecut, de bărbații și de femeile din păturile nobile. /Orig. nec.

comănac n. 1. căciulă împletită rotundă a călugărilor: sub icoana afumată a unui sfânt cu comănac EM.; 2. pălărie ce poartă maicile sub văl. [Derivat dela comană: comănacul pe cap corespunde comanei pe acoperișul casei].

comănác n., pl. e (sîrb. kalamanak, gen. -nka, d. mlat. calamancum și calamaucum, care e mgr. kalimáfkion, -fka. de unde și istro-rom. cumarac și coromac, pol rut. kalamajka, rus. kalamënok, germ. kalmank, fr. calmande, sp. calamaco. V. camilafcă). Potcapu ordinar al călugărilor simpli. (V. cucullon). Vechĭ. Căcĭulă: dărăbani cu pene de argint la comănace (Cost. I, 265). Căcĭulă împletită (ob. verde) pe care o purtaŭ țăraniĭ, cĭobaniĭ și haĭduciĭ. – În Maram. cu- (Șez. 35, 111).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

comănác (acoperământ al capului) s. n., pl. comănáce


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

comănác (-ce), s. n.1. Căciulă, pălărie. – 2. Acoperămînt al capului caracteristic călugărilor ortodocși. – 3. (Trans.) Capac, acoperiș. – 4. Creangă, ramură. – Var. cumănac, cămănac. Istr. coromac, cumarac. Origine obscură. După Scriban, Arhiva, 1914, 133 (urmat, cu rezerve de DAR), din lat. calamancum „moț, vîrf”, de unde sp. calamaco, germ. Kalmank, însă această der. prezintă multe dificultăți. Cf. Densusianu, GS, II, 390. Scriban menționează și sb. kalamank „bonetă” și ngr. ϰαμηλαύϰιον. – Der. comănăci, vb. refl. (Trans., a se umili, a adula servil).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

comănác, comănace, (comânac), s.n. – (reg.) 1. Pălărie călugărească, rotundă, fără boruri confecționat din lână: „Comănacul popii are, în vârf, o cruce” (Bilțiu, 2013: 77); „Cal fără țifrășag, / Capu fără comănac” (Bârlea, 1924: 13). 2. Capacul cazanului de la horincie (ALR, 1956: 249). – Et. nec. (DER, DEX); din srb. kalamank (MDA).

comănác, -e, (comânac), s.n. – 1. Pălărie călugărească, rotundă, fără boruri: „Cal fără țifrășag, / Capu fără comănac” (Bârlea 1924: 13). 2. Copacul cazanului de la horincie (ALR 1956: 249). – Et. nec. (DER, DEX).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-și pune capul sub comănac expr. (intl.) a se lăsa de furat.

Intrare: comănac (acoperământ)
comănac (acoperământ) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comănac
  • comănacul
  • comănacu‑
plural
  • comănace
  • comănacele
genitiv-dativ singular
  • comănac
  • comănacului
plural
  • comănace
  • comănacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)