COMĂ¹, come, s. f. Pierdere totală, prelungită a cunoștinței, a sensibilității și motricității, asemănătoare somnului profund, provocată de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, de uremie sau de alte boli. ♦ (Impr.) Agonie. ◊ (Arg., loc adj. și adv.) De comă = extraordinar, nemaipomenit. – Din fr. coma.

comă² sf [At: DN² / Pl: ~me / E: fr coma] 1 Pierdere totală prelungită a cunoștinței, a sensibilității și motricității, asemănătoare cu un somn adânc, provocată de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, de uremie sau de alte boli. 2 (Imp) Agonie. 3-4 (Fam; îlav; îla) De ~ Extraordinar.

COMĂ¹, come, s. f. Pierdere totală prelungită a cunoștinței, a sensibilității și motricității, asemănătoare cu un somn adânc, provocată de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, de uremie sau de alte boli. ♦ (Impr.) Agonie. ◊ (Arg., loc. adj. și adv.) De comă = extraordinar, nemaipomenit. – Din fr. coma.

COMĂ¹ s. f. Stare de inconștiență asemănătoare cu un somn adînc, din care bolnavul nu poate fi deșteptat, produsă de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, uremie sau de alte boli. Bolnavul e în comă. Comă diabetică ♦ (Impropriu) Agonie.

COMĂ¹ s. f. Stare de inconștiență asemănătoare cu un somn adînc, produsă de o ruptură a vaselor creierului, de diabet, de uremie și de alte boli. ♦ (Impr.) Agonie. – Fr. coma (<gr.).

COMĂ¹ s.f. Stare letargică de pierdere a cunoștinței, a sensibilității și a posibilității de mișcare, produsă de o hemoragie cerebrală, de diabet, de uremie etc.; agonie. [< fr. coma, cf. gr. koma – somn profund].

COMĂ¹ s. f. stare letargică de pierdere totală a cunoștinței, a sensibilității și posibilității de mișcare, produsă de o hemoragie cerebrală, diabet, uremie etc. (< fr. coma, gr. koma)

comă s. f. în expr. de comă (lb. arg.) ◊ „Nu trebuie uitată expresia de comă – extraordinar, nemaipomenit (cf. [este] de comă, [este] mortal – este foarte bun, frumos, interesant.” R.lit. 19 VII 79 p. 9. ◊ „Omul [un mut] nu-și poate striga marfa, de aia are hârtia pe piept. Nu-i de comă? [...] Într-adevăr, e de comă.” R.l. 27 X 92 p. 6 (din fr. coma; DEX-S)

COMĂ¹ ~e f. Pierdere a cunoștinței în timpul unei boli grave, provocată de o reprimare a funcțiilor sistemului nervos central. ~ diabetică. ~ apoplectică. ◊ A fi în ~ a fi în agonie. [G.-D. comei] /<fr. coma

comă f. Med. somn letargic, amorțirea unor bolnavi.

*1) cómă f. (vgr. kôma, kómatos). Med. Somn letargic, ca aproape de moarte.

comă (pierderea cunoștinței; interval muzical; semn în muzică; pauză; virgulă) s. f., g.-d. art. comei; pl. come

comă (pierderea cunoștinței, interval muzical) s. f., g.-d. art. comei; pl. come

comă (med., muz.) s. f., g.-d. art. comei; pl. come

comă (come), s. f. – 1. Virgulă, semn ortografic. – 2. Pierdere totală, prelungită a cunoștinței, somn letargic. Lat. comma (sec. XIX), și germ. Komma (sensul 1), fr. coma (sensul 2). Sensul 1 este înv. – Der. comatos, adj., din fr.

de comă expr. formidabil, extraordinar.

COMĂ s. v. agonie, virgulă.

comă s. v. AGONIE. VIRGULĂ.