colectivizare sf [At: CONTEMP., Seria II, 1948, nr 109, 4/2 / Pl: ~zări / E: colectiviza] (Iuz) 1 Trecere a mijloacelor de producție individuale în proprietate colectivă, prin naționalizare, expropriere etc. 2 Unire a principalelor mijloace de producție ale țărănimii în cooperative Si: cooperativizare.

COLECTIVIZARE, colectivizări, s. f. Acțiunea de a colectiviza un bun obștesc; unire de bună voie a principalelor mijloace de producție pentru folosința colectivă, ca bază a proprietății socialiste-obștești; reunire în colectiv. Colectivizarea agriculturii e posibilă numai în baza liberei consimțiri a țăranilor. Cînd țărănimea va trece la colectivizarea agriculturii, atunci, în baza colectivizării masive, va deveni posibilă deplina lichidare a chiaburimii ca clasă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 295. Colectivizarea deschide un cîmp larg pentru avîntul puternic al productivității muncii țărănești, pentru creșterea neîncetată a bunei stări materiale și a nivelului cultural al țăranilor. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 91. În toate prilejurile, Ioane, să avem încredere nezdruncinată că drumul colectivizării e singurul drum al binelui... alt drum bun pentru țărănimea muncitoare nu se mai află. CAMILAR, TEM. 11.

COLECTIVIZARE s.f. Acțiunea de a colectiviza și rezultatul ei. [< colectiviza].

colectivizare s. f., g.-d. art. colectivizării; pl. colectivizări

colectivizare (înv.) s. f., g.-d. art. colectivizării; pl. colectivizări

colectivizare s. f., g.-d. art. colectivizării; pl. colectivizări

COLECTIVIZARE s. v. cooperativizare.

colectivizare s. v. COOPERATIVIZARE.