CLIN, clini, s. m. 1. Bucată (triunghiulară, trapezoidală etc.) de pânză sau de stofă, folosită ca piesă componentă ori ca adaos pentru a lărgi unele confecții. ◊ Expr. A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = a nu avea nimic comun, niciun amestec, nicio legătură (cu cineva). 2. Petic de pământ sau de pădure în formă de triunghi sau de formă îngustă. [Pl. și: (n.) clinuri] – Din sl. klinŭ.

clin¹ smn [At: (a. 1667) URICARIUL XXV, 68 / Pl: ~i. sm, ~nuri, sn / E: vsl клни] 1 (Înv) Unealtă de cizmărie nedefinită mai îndeaproape. 2-3 (Înv) Petic de pământ (sau de pădure) triunghiular (sau îngust). 4 Porțiune din coasta muntelui izolată de văile torentelor. 5 Bucată (triunghiulară, trapezoidală etc.) de pânză sau de stofă, folosită în croitorie ca piesă componentă a unui obiect de îmbrăcăminte sau ca adaos pentru a lărgi o îmbrăcăminte. 6 (Fam; îe) A nu avea (sau, înv, a nu face, a nu-și pune) nici în ~, nici în mânecă (cu cineva) A nu avea nimic în comun (cu cineva).

CLIN, clini, s. m. 1. Bucată (triunghiulară, trapezoidală etc.) de pânză sau de stofă, folosită în croitorie ca piesă componentă a unui obiect de îmbrăcăminte sau ca adaos pentru a lărgi o îmbrăcăminte. ◊ Expr. A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = a nu avea nimic comun, nici un amestec, nici o legătură (cu cineva). 2. Petic de pământ sau de pădure în formă de triunghi sau de formă îngustă. [Pl. și: (n.) clinuri] – Din sl. klinŭ.

CLIN, clini, s. m., și clinuri, s. n. 1. Bucată triunghiulară (sau aproape triunghiulară) de pînză, stofă sau piele, folosită în croitorie ca piesă componentă a unei confecții sau ca adaos pentru a lărgi o îmbrăcăminte prea strîmtă. Fustă în clini. ▭ [Purta] sumăieș scurt fără clinuri și chimir îngust. SADOVEANU, O. V 455. La grandiosul bal, ea venise costumată... în costumul de mătase neagră, cu clinuri și bendițe stacojii. CARAGIALE, N. F. 168. ◊ Expr. A nu avea (de-a face) nici în clin, nici în mînecă (cu cineva) = a nu avea nimic comun, nici un amestec, nici o legătură (cu cineva). Tata mi-a dat în grijă... ca să mă feresc de omul roș, iar mai ales de cel spîn, cît oi putea; să n-am de-a face cu dînșii nici în clin, nici în mînecă. CREANGĂ, P. 202. 2. Petic de pămînt (sau de pădure) în formă de triunghi. Pe clin, la vale, erau împrăștiate case, sub glugi de stuh; de-abia se vedeau din livezile verzi. SADOVEANU, O. I 34. Sania coboară clinul de pădure. Fug în urma noastră, luminișuri dure. TOPÎRCEANU, B. 12. După cîtva timp văzu că un rumîn nu-și ține linia lui din dreapta, ci se duce spre stingă, îngustînd astfel pogonul. – Măi Mihai, da de ce-mi lași clin în dreapta? SANDU-ALDEA, U. P. 161. 3. (Rar) Unealtă de cizmărie. Iară gazda, robotind zi și noapte, se proslăvea pe cuptor, între șanuri, calupuri... clin, ace, sule, clește... și tot ce trebuie unui ciubotar. CREANGĂ, A. 81.

CLIN² ~uri n. Lot de pământ (de pădure) având formă de triunghi sau de trapez. /<sl. klinu

clin² (unealtă; petic de pământ) s. n., pl. clinuri

!clin² (unealtă, petic de pământ) s. n., pl. clinuri

clin s.m./s.n., pl. clini / clinuri

clin (clinuri), s. n. – 1. Unealtă de cizmar, neprecizată. – 2. Bucată de pînză triunghiulară care se adaugă la haine pentru a le da lărgime. – 3. Porțiune triunghiulară de teren. – Mr., megl. clin „colț de pîine”. Sl. klinŭ „cui” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 289; Cihac, II, 62); cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. klin. Probabil este cuvînt identic cu „clină”, s. f. (povîrniș, coastă, plan înclinat), poate ca urmare a unei contaminări cu înclina (DAR crede că acest cuvînt s-a format pe baza it. china).

clin, clinuri, s.n. (reg.) unealtă de cizmărie.

clin, clini, s.m. – Bucată de pământ care se ară la sfârșit, dacă terenul are o formă neregulată; ic, corn, capăt de pământ (ALR, 1956: 29). – Din sl. klinŭ „cui” (Miklosich, Cihac, cf. DER; Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).

clin, -uri, s.n. – Bucată de pământ care se ară la sfârșit, dacă terenul are o formă neregulată; ic, corn, capăt de pământ (ALR 1956: 29). – Din sl. klinŭ „cui”.