clauzulă sf [At: ȘINCAI, HR. III, 291/11 / A și: (înv) clau~ / Pl: ~le / E: lat clausula] 1 (Trs; Buc; îvr) Clauză (1). 2 Silabă accentuată de la sfârșitul unui vers care, printr-o anumită dispunere împreună cu silabele accentuate, creează un ritm expresiv. 3 Cuvinte finale ale unei fraze, ale unei strofe sau vers, dispuse astfel încât să producă un efect expresiv.

CLAUZULĂ s.f. Organizare ritmică a cuvintelor la sfîrșitul unui vers, al unei strofe sau al unei fraze, astfel încît să se realizeze o agreabilă impresie acustică. ♦ Silaba accentuată împreună cu silabele neaccentuate de la sfîrșitul unui vers; vers final al unei strofe. [Pron. cla-u-. / cf. it., lat. clausula].

CLAUZULĂ s. f. 1. ultima parte a unei strofe sau a unei perioade oratorice. 2. formulă muzicală conclusivă. (< fr. clausule, lat. clausula)

CLAUZULĂ ~e f. Organizare ritmică (și armonioasă) a silabelor de la sfârșitul unui vers. [Sil. cla-u-] /<lat. clausula

clauzulă (desp. cla-u-) s. f., g.-d. art. clauzulei; pl. clauzule

clauzulă (cla-u-) s. f., g.-d. art. clauzulei; pl. clauzule

clauzulă s. f. (sil. cla-u-), g.-d. art. clauzulei; pl. clauzule

clauzulă (lat. clausula „concluzie”, „sfârșitul unei perioade”), figură care își are locul la sfârșitul unui enunț mai complex sau al unui paragraf și care rezumă sentențios ceea ce s-a spus, cerând să fie subliniate; e marcată prin intonație și prin pauza care, de obicei, îi urmează. În retorică, pauza solicită aplauze (P): „Până la criza balcanică, am putea rezuma istoria țării, zicând că am asistat la sforțările prin care statul nostru și-a cucerit dreptul la viață; cu începutul crizei balcanice asistăm la sforțările prin care statul nostru își cucerește dreptul la prestigiu. Până la criza balcanică, România a ținut să dovedească că oriunde se găsește un mănunchi de forțe latine, oricât de vrăjmașe le-ar fi condițiile istorice, viața națională trebuie să se aprindă și să strălucească (Aplauze); cu începutul crizei balcanice, România a luat un rol și mai însemnat, dar și mai greu, anume acela de a dovedi că destinele glorioase ale popoarelor nu mai depind azi nici de forța lor numerică, nici de întinderea lor teritorială ci de felul în care pricep civilizația și se pun în slujba ei (Aplauze).” (Nicolae Titulescu)

CLAUZÚLĂ (< fr., lat.) s. f. Partea finală, începînd cu ultima silabă accentuată, rimată sau nerimată, a unei strofe, perioade oratorice sau vers. Poate fi: c. masculină (cînd ultima silabă este neaccentuată); c. feminină (specifică versului alb); c. dactilică (ultimele două silabe sînt neaccentuate).