clauzulă (lat. clausula „concluzie”, „sfârșitul unei perioade”), figură care își are locul la sfârșitul unui enunț mai complex sau al unui paragraf și care rezumă sentențios ceea ce s-a spus, cerând să fie subliniate; e marcată prin intonație și prin pauza care, de obicei, îi urmează. În retorică, pauza solicită aplauze (P): „Până la criza balcanică, am putea rezuma istoria țării, zicând că am asistat la sforțările prin care statul nostru și-a cucerit dreptul la viață; cu începutul crizei balcanice asistăm la sforțările prin care statul nostru își cucerește dreptul la prestigiu. Până la criza balcanică, România a ținut să dovedească că oriunde se găsește un mănunchi de forțe latine, oricât de vrăjmașe le-ar fi condițiile istorice, viața națională trebuie să se aprindă și să strălucească (Aplauze); cu începutul crizei balcanice, România a luat un rol și mai însemnat, dar și mai greu, anume acela de a dovedi că destinele glorioase ale popoarelor nu mai depind azi nici de forța lor numerică, nici de întinderea lor teritorială ci de felul în care pricep civilizația și se pun în slujba ei (Aplauze).” (Nicolae Titulescu)