ciurdă sf [At: PALIA (1581), 135/15 / V: (înv) cior~, cioar~, ciort sn / Pl: ~de, (pop) ~rzi / E: mg csorda] (Trs; Ban; Buc) 1 Cireadă. 2 Turmă de animale necornute. 3 (Fam; pex) Mulțime de oameni, de copii Si: ceată, cârd, (reg) crilă. 4 (Fam; îe) A sta (sau a fi) ~ A sta îngrămădiți.

CIURDĂ (pl. -de) sf. Tr.-Carp. Olten. Mold. = CIREADĂ: îți dau turme de oi, ciurde de boi și bani cîți îi putea duce (RET.) ¶ 2 Cîrd, grămadă: i-a ieșit Titirezul cu ciurda sa de copii (SB.) [ung. csorda].

CIURDĂ, ciurde, s. f. (Transilv., Mold.) 1. Turmă de vite cornute; cireada. A trebuit, de gura muierii, să meargă cu vitele la ciurdă, în al treilea sat, nemîncat și nedormit de două zile. DAN, U. 155. Un izvor... adapă ciurda-n zori și-n ceasid sîngeriu Al serii. STANCU, C. 71. Îți dau turme de oi, ciurde de boi și bani cîți-i putea duce-n spate. RETEGANUL, P. I 3, 4 Mulțime, ceată de animale necornute. Pe-un deal se vedea ciumatul din Florința, înconjurat de ciurda vînată de cîni. CAMILAR, T. 120. Pe-un cîmp lung cît lumea asta, umblau mistreți negri, în ciurde, spre apă. SADOVEANU, F. J. 539. 2. (Glumeț sau familiar) Mulțime, grămadă de oameni, de copii etc.; ceată, cîrd. Moșnegi pletoși, băietani cu fețe albe... copii îmbrăcați în pieptare, cu cușme mari, stăteau într-o tăcere de rugăciune, ascultînd glasul repede al fluierelor, jocul sălbatic al ciurdelor de băietani. CAMILAR, T. 211. I-au ieșit Titirezul cu ciurda sa de copii înainte. SBIERA, P. 186. – Pl. și: ciurzi (RETEGANUL, P. V 7).

CIURDĂ, ciurde, s. f. (Reg.) 1. Cireadă. ♦ Turmă de animale necornute. 2. (Fam.) Mulțime de oameni, de copii etc.; ceată, cîrd. – Magh. csorda.

CIURDĂ ~e f. rar 1) (mai ales despre vite mari cornute) Grup de animale de același fel care umblă împreună; cireadă; turmă; cârd. 2) peior. Mulțime neorganizată de persoane; gloată. [G.-D. ciurdei] /<ung. csorda

ciurdă f. Mold. Tr. 1. cireadă; 2. mulțime (de oameni sau de copii). [Ung. CSURDA].

cĭúrdă f., pl. e (ung. csurda, csorda, d. vsl. črĭeda. V. cireadă). Trans. Mold. Cireadă. Mulțime, cîrd: o cĭurdă de copiĭ. – Pe aĭurea și cĭúrdină, pl. ĭ.

cioardă sf vz ciurdă

ciordă sf vz ciurdă

ciort³ sn vz ciurdă

ciurdă (reg.) s. f., g.-d. art. ciurdei; pl. ciurde

ciurdă (reg.) s. f., g.-d. art. ciurdei; pl. ciurde

ciurdă s. f., g.-d. art. ciurdei; pl. ciurde

ciurdă, -de.

CIURDĂ s. v. bandă, buluc, ceată, cireadă, cârd, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pâlc, stol, turmă.

ciurdă s. v. BANDĂ. BULUC. CEATĂ. CIREADĂ. CÎRD. DROAIE. GLOATĂ. GRĂMADĂ. GRUP. MULȚIME. PÎLC. STOL. TURMĂ.

CIURDĂ s.f. (Ban., Trans. SV) Grup de vite cornute mari. Csordĕ. Grex. AC, 332. Csorda boilor. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW Am ciurdă de boi. OG, 374. Variante: ciordă (AC, 332; PSALTIRE SEC. XVII, apud .TEW). Etimologie: magh. csurda, csorda. Vezi și ciordar. Cf. c i r e a d ă.

ciúrdă, ciurde, s.f. 1. Cireadă, turmă (de animale): „C-o zâs tata că mi-a da / O ciurdă mândră de boi” (Papahagi, 1925: 174). 2. Mulțime de oameni; ceată: „Pintea, dacă o auzit că o ciurdă de tătari a trecut pe la Baia Mare...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 211). – Din magh. csorda „turmă” (Scriban, DEX, MDA).

ciurdă, ciurde, s.f. – 1. Cireadă, turmă (de animale): „C-o zâs tata că mi-a da / O ciurdă mândră de boi” (Papahagi, 1925: 174). 2. Mulțime de oameni; ceată: „Pintea, dacă o auzit că o ciurdă de tătari a trecut pe la Baia Mare...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 211). – Din magh. csorda „turmă” < vsl. črǐeda (Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).

ciurdă, -e, s.f. – Cireadă, turmă (de animale): „C-o zâs tata că mi-a da / O ciurdă mândră de boi” (Papahagi 1925: 174). – Din magh. csorda.

CIORDĂ s.f. v. ciurdă.