18 definiții pentru ciorovăi giorovăi ciorovoi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ciorovăí [At: ODOBESCU, S. III, 31 / V: ~voí, ~oví, ciuruvuí, ~ogăí1 / Pzi: ~ésc / E: ns pbl fo] (Pfm) 1 vrr A se certa pentru nimicuri Si: a se dondăni. 2 vr A-și adresa cuvinte urâte. 3 vi A șopti.

CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec.

CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec.

CIOROVĂÍ, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. A se certa cu cineva, a avea o discuție gălăgioasă, a nu se înțelege cu cineva asupra unor chestiuni; a se gîlcevi, a se ciondăni. În vreme ce mulțimea se îmbrîncea în jurul magaziilor, unii mai îndrăzneți se ciorovăiau din pricina vitelor. REBREANU, R. II 210. ◊ Fig. [Graurii] se ciorovăiesc seara și dimineața. ODOBESCU, S. III 31. – Variantă: (regional) ciorovoí (ISPIRESCU, L. 64) vb. IV.

A SE CIOROVĂÍ mă ~iésc intranz. fam. A se certa ușor pentru lucruri mărunte; a se ciondăni; a se clănțăni. [Sil. -vă-i] /Orig. nec.

ciorovăì v. a se certa, a face gâlceava pentru lucruri de nimica: cum se ciorovăiau acestea ISP. [Probabil onomatopee (cf. ciorobor)].

ciorovoi v vz ciorovăi

CIOROVOÍ vb. IV v. ciorovăi.

giorovăì v. V. ciorovăì: unchiașii se giorovăiau într’una POP.

cĭorovăĭésc și -voĭésc (mă) v. refl. (sîrb. čavarijati, a flecări, rudă cu rut. čvara, cĭorovăĭală, și poate și cu turc. čav-čav, ciripire, ung. csör-pör, cĭorobor, csörömpölni, a vocifera. V. sfară 2). Fam. Mă cert orĭ discut cu glas tare: Să ne cĭorovăim pentru nimicuri? Joĭa viitoare mergem împreună să facem actele, cum se cuvine între frațĭ (Rebr. 2, 40). V. cicălesc, cĭondănesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!ciorovăí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiésc, imperf. 3 sg. se ciorovăiá; conj. prez. 3 să se ciorovăiáscă

ciorovăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciorovăiésc, imperf. 3 sg. ciorovăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciorovăiáscă

ciorovăi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciorovăiesc, conj. ciorovăiască)

ciorovăesc, -văiască 3 conj., -văiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIOROVĂÍ vb. a se ciondăni, (reg.) a se vergela, (Mold.) a se ciorti, (fam.) a se cârâi, (fig.) a se clănțăni. (Se ~ și se împacă imediat.)

CIOROVĂI vb. a se ciondăni, (reg.) a se vergela, (Mold.) a se ciorti, (fam.) a se cîrîi, a se clănțăni. (Se ~ și se împacă imediat.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ciorovăí (-ăésc, ciorovăít), vb. – A se certa, a se lua la bătaie. Creație expresivă, cf. sporovăi, ciorobor. Scriban, Arhiva, 1922, 475, îl pune în legătură cu sb. čavarjati „a umbla brambura”, care nu se potrivește nici fonetic, nici semantic. – Der. ciorovăială, s. f. (ceartă, dispută).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ciorovăi, ciorovăiesc v. r. v. ciondăni

Intrare: ciorovăi
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciorovăi
  • ciorovăire
  • ciorovăit
  • ciorovăitu‑
  • ciorovăind
  • ciorovăindu‑
singular plural
  • ciorovăiește
  • ciorovăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciorovăiesc
(să)
  • ciorovăiesc
  • ciorovăiam
  • ciorovăii
  • ciorovăisem
a II-a (tu)
  • ciorovăiești
(să)
  • ciorovăiești
  • ciorovăiai
  • ciorovăiși
  • ciorovăiseși
a III-a (el, ea)
  • ciorovăiește
(să)
  • ciorovăiască
  • ciorovăia
  • ciorovăi
  • ciorovăise
plural I (noi)
  • ciorovăim
(să)
  • ciorovăim
  • ciorovăiam
  • ciorovăirăm
  • ciorovăiserăm
  • ciorovăisem
a II-a (voi)
  • ciorovăiți
(să)
  • ciorovăiți
  • ciorovăiați
  • ciorovăirăți
  • ciorovăiserăți
  • ciorovăiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciorovăiesc
(să)
  • ciorovăiască
  • ciorovăiau
  • ciorovăi
  • ciorovăiseră
giorovăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ciorovoi
  • ciorovoire
  • ciorovoit
  • ciorovoitu‑
  • ciorovoind
  • ciorovoindu‑
singular plural
  • ciorovoiește
  • ciorovoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ciorovoiesc
(să)
  • ciorovoiesc
  • ciorovoiam
  • ciorovoii
  • ciorovoisem
a II-a (tu)
  • ciorovoiești
(să)
  • ciorovoiești
  • ciorovoiai
  • ciorovoiși
  • ciorovoiseși
a III-a (el, ea)
  • ciorovoiește
(să)
  • ciorovoiască
  • ciorovoia
  • ciorovoi
  • ciorovoise
plural I (noi)
  • ciorovoim
(să)
  • ciorovoim
  • ciorovoiam
  • ciorovoirăm
  • ciorovoiserăm
  • ciorovoisem
a II-a (voi)
  • ciorovoiți
(să)
  • ciorovoiți
  • ciorovoiați
  • ciorovoirăți
  • ciorovoiserăți
  • ciorovoiseți
a III-a (ei, ele)
  • ciorovoiesc
(să)
  • ciorovoiască
  • ciorovoiau
  • ciorovoi
  • ciorovoiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ciorovăi giorovăi ciorovoi

  • 1. familiar A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: certa ciondăni clănțăni gâlcevi 2 exemple
    exemple
    • În vreme ce mulțimea se îmbrîncea în jurul magaziilor, unii mai îndrăzneți se ciorovăiau din pricina vitelor. REBREANU, R. II 210.
      surse: DLRLC
    • figurat [Graurii] se ciorovăiesc seara și dimineața. ODOBESCU, S. III 31.
      surse: DLRLC

etimologie: