CHIVOT, chivoturi, s. n. Casetă de argint în formă de bisericuță așezată în altar, în care se păstrează sfânta împărtășanie. ♦ Ladă în care evreii mozaici țineau tablele legii. [Acc. și: chivot. – Pl. și: chivote] – Din sl. kivotŭ.

chivot sn [At: PSALT. 278/11 / Pl: ~uri, ~e / E: vsl кивоть] (Înv) 1 Ladă. 2 Cutie. 3 Dulap. 4 Sicriu. 5 (Îs) ~ul legii sau ~ul mărturiei Ladă în care evreii mozaici țineau tablele legii și toiagul lui Aron. 6 (În Biblie) Arca lui Noe. 7 Cutiuță așezată în altar, în care se păstrează cuminecătura rezervată celor care se împărtășesc în caz de boală, înainte de moarte etc. 8 Macheta unei biserici.

CHIVOT, chivoturi, s. n. Cutiuță așezată în altar în care se păstrează cuminecătura rezervată celor care se împărtășesc în caz de boală, înainte de moarte etc. ♦ Ladă în care evreii mozaici țineau tablele legii. [Acc. și: chivot. – Pl. și: chivote] – Din sl. kivotŭ.

CHIVOT, chivote, s. n. (Bis.) Cutiuță care este așezată pe masa din altar și care servește pentru păstrarea cuminecăturii.

CHIVOT ~uri n. bis. Cutie unde se păstrează cuminecătura. [Pl. și chivote] /<sl. kivotu

chivot n. 1. în Biblie, arca lui Noe; 2. în Vechiul Testament; ladă conținând Tablele legii; 3. în biserica creștină, cortul așezat pe masa altarului în care se conservă cuminecătura pentru cei bolnavi. [De origină slavo-greacă].

chívot n., pl. e (ngr. [d. vgr.] kivotós, ladă, de unde și vsl. kivotŭ, rus. kivót. E înrudit cu chivără). Arca (corabia) luĭ Noe. Secriu legiĭ, arca alianțeĭ, lada care cuprindea tablele legiĭ la Jidanĭ. Ladă care cuprinde lucrurĭ sfinte.

!chivot s. n., pl. chivoturi

!chivot/chivot s. n., pl. chivoturi/chivoturi//chivote/chivote

chivot s.n., pl. chivoturi / chivote

chivot, -te.

CHIVOT s. v. corabie.

CHIVOT s. (BIS.) 1. tabernacul. (La creștini, în ~ se păstrează cuminecătura.) 2. (înv.) lada păcii, sicriul legii. (La mozaici, ~ul servește la păstrarea tablelor legii.)

CHIVOT s. (BIS.) 1. tabernacol. (La creștini, în ~ se păstrează cuminecătura.) 2. (înv.) lada păcii, sicriul legii. (La mozaici, ~ servește la păstrarea tablelor legii.)

chivot s. v. CORABIE.

chivot (chivote), s. n. – 1. (Înv.) Cutiuță, sipet. – 2. (Înv.) Cufăr, ladă. – 3. Raclă. Ngr. ϰιβώτιον sau ϰιβωτός (Murnu 14), în parte prin intermediul sl. kivotŭ, sb. ćȉvot (Vasmer, Gr., 50).

chivot, chivoturi s. n. 1. Prețios obiect de cult creștin în forma unei bisericuțe de metal prețios, așezat pe masa din altar, în care se păstrează, într-o cutiuță din metal prețios, sfânta împărtășanie pe tot anul pentru împărtășirea grabnică a bolnavilor și a copiilor. El simbolizează tronul pe care stă Mântuitorul în slava cerească; artofor. 2. Chivotul legii (sau așezământului, legământului, testamentului) sau Arca alianței = ladă dreptunghiulară, păstrată în Cortul mărturiei, în care evreii păstrau tablele Legii, vasul cu mană și toiagul lui Aaron. [Acc. și chivot]. – Din sl. kivotŭ.

CHIVÓT (< sl.) s. n. (REL.) 1. Casetă de argint în formă de bisericuță, așezată pe altar, în care se păstrează sfînta împărtășanie. 2. (La vechii evrei) Ladă aflată în „cortul mărturiei” și în care se păstrau vasul de aur cu mană, toiagul lui Aaron și „Tablele Legii”.