chihlimbár sn [At: BIBLIA (1688) 534 / V: ~ibár, ~ilim~, ~mfár, ~hrib~, ~ichribár, ~hri~, ~irim~, ~iribár, chehribár, chehlem~, chelim~ / Pl: ~e / E: tc kéhribar, kehlibar, kelibar] 1 (Min) Rășină fosilă, dură, sfărâmicioasă, translucidă, de culoare variind de la galben-deschis până la roșcat-cafeniu, cu proprietăți electrice, din care se fac bijuterii, țigarete, mătănii Si: ambră. 2 Culoarea chihlimbarului (1).

CHIHLIMBÁR, (2) chihlimbare, s. n. 1. Rășină fosilă divers colorată (mai ales în nuanțe de galben), provenită din mai multe specii de pini și folosită la fabricarea unor obiecte de podoabă; ambră. 2. Obiect sau bucată de chihlimbar (1). [Var.: chihlibár, chilimbár s. n.] – Din tc. kehlibar.

CHIHLIMBÁR, chihlimbare, s. n. Rășină fosilă divers colorată (mai ales în nuanțe de galben), provenită din mai multe specii de pini și întrebuințată la fabricarea unor obiecte de podoabă; ambră. [Var.: chihlibár, chilimbár s. n.] – Din tc. kehlibar.

CHIHLIMBÁR, chihlimbare, s. n. Produs organic fosil, provenit din secrețiile rășinoase ale coniferelor din epocile geologice, colorat în galben, roșu, verde sau brun-închis, întrebuințat la confecționarea unor obiecte de artă și la prepararea lacurilor fine. Mărgele de chihlimbar. ▭ Rășină grea de chihlimbar. BANUȘ, B. 67. Verzi ca smaraldul și galben apoi ca chihlimbarul și roșii mai pe urmă ca sîngele ce-l izvorăsc zorii, s-au amestecat frunzele de sus căzute cu cele de jos. ANGHEL, PR. 24. Fig. Struguri de chihlimbar licăreau și se ascundeau iarăși. ANGHEL, PR. 57. – Variante: chihlibár (C. PETRESCU, S. 104), chilimbár (BART, E. 328) s. n.

CHIHLIMBÁR, chihlimbare, s. n. Produs organic fosil, divers colorat, mai ales galben, întrebuințat la fabricarea unor obiecte de artă și la prepararea lacurilor fine. [Var.: chihlibár, chilimbár s. n.] – Tc. kehlibar.

CHIHLIMBÁR ~e n. Rășină fosilă transparentă, divers colorată, provenită din unele specii de pini și folosită la fabricarea obiectelor de podoabă. /<turc. kehlibar

chihlimbár n., pl. urĭ (ngr. kehlimbári, kehlibári, d. turc. kehribar, pop. kehlibar, d. pers. kiah-rübe, pop. keh-rüba, adică „paĭe atrage”; ar. kahrabe, de unde it. carábe, sp. cárabe, fr. carabé). Un fel de rășină aromatică solidificată fósilă translúcidă saŭ aproape transparentă de coloare care variază de la un galben deschis pînă la cărămiziŭ și cafeniŭ. Vin ca chihlimbaru, vin galben închis. Chihlimbar cenușiŭ, o concrețiune intestinală a cașaloților, cenușie, tenace și flexibilă, cu miros de mosc. – Și chihlibar și chilimbar, ca neol. ambră și succin. – Chihlimbaru galben, numit vgr. élektron (V. electru) a dat numele luĭ electricitățiĭ, fiind-că, frecînd o bucată de chihlimbar lustruită, Talete din Milet, în sec. 7 în ainte de Hristos, a constatat că atrage corpurile ușoare. Din el se fac țigarete. V. celuloid.

chihlibar sn vz chihlimbar

chilimbár sn vz chihlimbar

chilimfár sn vz chihlimbar

chiribár sn vz chihlimbar

chihlihar (chihrimbar) n. substanță rășinoasă și aromatică de coloare galbenă, întrebuințată la fabricarea sculelor (cercei, mărgele, țigarete, mătănii): mătănii de mărgean sau de chihrimbar AL. Chihlibarul de Buzău e de coloare închisă cu reflexuri verzui. [Turc. KEHRIMBAR, KEHLIBAR, lit. care atrage paiul (proprietatea cunoscută a chihlibarului)].

chilimbar n. Mold. V. chihlibar: parfume dela Indus în vas de chilimbar AL.

chilimbár, V. chihlimbar.

chihlimbár (chi-hlim-) s. n., (bucăți, obiecte) pl. chihlimbáre

chihlimbár s. n. (sil. -hlim-), (bucăți, obiecte) pl. chihlimbáre, (sorturi) pl. chihlimbáruri

chihlimbar

chihlibar, -re.

CHIHLIMBÁR s. 1. ambră galbenă, (astăzi rar) succin. (Din ~ se fac obiecte de podoabă.) 2. chihlimbar cenușiu v. ambră.

CHIHLIMBAR s. 1. ambră galbenă, (astăzi rar) succin. (Din ~ se fac obiecte de podoabă.) 2. chihlimbar cenușiu = ambră. (~ se formează in intestinul cașalotului.)

chihlibár s. m. – 1. Ambră galbenă. – 2. (Arg.) Muștiuc. – Var. chi(h)limbar, chehlimbar, chihribar etc. Mr. chihlibare. Tc. kehlibar, kehribar, din per. (Șeineanu, II, 110; Meyer 221; Lokotsch 1004; Ronzevalle 152); cf. ngr. ϰεχριμπάρι, alb. kjehribar, sb. ćeribar. – Der. chihli(m)bariu, adj. (de culoare aurie).

CHIHLIMBÁR (< tc.) s. n. Rășină fosilă provenită din unele specii de pin (Pinus succinifera), avînd culoare caracteristică galbenă ca mierea sau de ceară, fiind uneori brun-roșu sau verde-negru. Se topește la 300 °C, arde cu flacără, se dizolvă în solvenți organici și se electrizează prin frecare. Prezintă incluziuni diverse (gazoase, pămîntoase, lichide), resturi de insecte sau de plante fosile bine conservate. Se găsește în nisipurile glauconitice oligocene din Galiția, iar în România, îndeosebi pe valea Sibiciului și se numește rumanit și moldavit. Este folosit pentru confecționarea obiectelor de podoabă. Sin.: succin, ambră galbenă.