10 definiții pentru chelălăială schelălăială


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

chelălăiálă sf [At: GALACTION, O. I 303 / V: sche~, schi~ / Pl: ~iéli / E: chelălăi + -eală] Chelălăitură.

CHELĂLĂIÁLĂ, chelălăieli, s. f. Sunet tânguitor și repetat scos de câini sau rar, de alte animale; chelălăit1, scheunat, chelălăitură. [Pr.: -lă-ia-] – Chelălăi + suf. -eală.

CHELĂLĂIÁLĂ, chelălăieli, s. f. Sunet tânguitor și repetat scos de câini sau rar, de alte animale; chelălăit, scheunat, chelălăitură. [Pr.: -lă-ia-] – Chelălăi + suf. -eală.

CHELĂLĂIÁLĂ, chelălăieli, s. f. Lătrătură jalnică, plîngătoare. [Cățelul] venea lîngă zăvod, îl măsura cu un ochi ambiguu și apoi, ca din senin... printr-o năvală în coastă, îl prăbușea ca într-o prăpastie de spaimă și de chelălăială. GALACTION, O. I 303. – Variantă: schelălăiálă (C. PETRESCU, Î. II 226) s. f.

CHELĂLĂIÁLĂ, chelălăieli, s. f. Urlet jalnic, ascuțit și repetat. [Var.: schelălăiálă s. f.] – Din chelălăi + suf. -eală.

SCHELĂLĂIÁLĂ s. f. v. chelălăială.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

chelălăiálă s. f., g.-d. art. chelălăiélii; pl. chelălăiéli

chelălăiálă s. f. (sil. -lă-ia-), g.-d. art. chelălăiélii, pl. chelălăiéli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CHELĂLĂIÁLĂ s. v. schelălăit.

CHELĂLĂIA s. chelălăit, chelălăitură, schelălăială, schelălăit, schelălăitură, scheunare, scheunat, scheunătură, (rar) scheaun. (~ de cîine.)

Intrare: chelălăială
chelălăială substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chelălăia
  • chelălăiala
plural
  • chelălăieli
  • chelălăielile
genitiv-dativ singular
  • chelălăieli
  • chelălăielii
plural
  • chelălăieli
  • chelălăielilor
vocativ singular
plural
schelălăială substantiv feminin
  • silabație: -lă-ia-lă
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • schelălăia
  • schelălăiala
plural
  • schelălăieli
  • schelălăielile
genitiv-dativ singular
  • schelălăieli
  • schelălăielii
plural
  • schelălăieli
  • schelălăielilor
vocativ singular
plural

chelălăială schelălăială

  • 1. Sunet tânguitor și repetat scos de câini sau rar, de alte animale; chelălăit.
    exemple
    • [Cățelul] venea lîngă zăvod, îl măsura cu un ochi ambiguu și apoi, ca din senin... printr-o năvală în coastă, îl prăbușea ca într-o prăpastie de spaimă și de chelălăială. GALACTION, O. I 303.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Chelălăi + sufix -eală.
    surse: DEX '98 DEX '09