22 de definiții pentru cerbice

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CERBICE s. f. 1. (Pop.) Depozit de țesut gras care apare pe partea superioară a gâtului, la tauri și berbeci, odată cu maturitatea sexuală; parte a gâtului pe care se depune acest depozit; ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. 2. Fig. Mândrie; împotrivire. – Lat. cervix, -icis.

cerbice sf [At: DOSOFTEI, V. S. 20/2 / V: ~ișă, ~rdiță, ~rghiș, ~rghișă / Pl: ~ / E: ml cervix] 1 Parte exterioară a gâtului Si: grumaz. 2 (Pre) Parte din spate a gâtului Si: ceafă. 3 (Îe) A cădea pe ~a cuiva A lua pe cineva de după gât Si: a îmbrățișa. 4 (Îe) A pleca (a frânge, a rupe, a asupri sau a muia, a tăia) ~a cuiva A supune pe cineva. 5 (Îae) A umili mândria cuiva. 6 (Îe) A fi tare (sau vârtos) de ~ A fi încăpățânat. 7 (Mpp) Neg la mână. 8 (Mpp) Boală la gât. 9 (Pan) Parte de deasupra a jugului, care se reazemă pe ceafa boului. 10 Pod al osiei la căruță, cu scobitura ce se aseamănă cu cerbicea jugului.

CERBICE s. f. 1. Ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. 2. Fig. Mândrie; împotrivire. – Lat. cervix, -icia.

CERBICE s. f. 1. (La animale și, mai rar, la om) Ceafă; grumaz. Boii... își potrivesc bine cerbicea în jug – și pornesc, împlîntîndu-și picioarele ca niște țăruși de oțel. GÎRLEANU, L. 37. O osteneală zdrobitoare se lăsă pe cerbicea lui Zibal. CARAGIALE, O. I 290. Mergînd cu capul plecat ca să nu mă-nece vintui, începui să simț durere la cerbice, la frunte și la tîmple, fierbințeală și bubuituri în urechi. CARAGIALE, O. I 334. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dîrz, neînduplecat. Trebuie să fii mai tare de cerbice. CONTEMPORANUL, VII 49. 2. Fig. (În legătură cu verbele «a plec a», «a frînge», «a muia» etc.) Mîndrie; împotrivire. Trebuia să frîngă cerbicea unui ispravnic necinstit. SADOVEANU, P. S. 216. Să muiem cerbicea nelegiuitului. ISPIRESCU, M. V. 11. Boierii sînt răi... ca să le plece cerbicea și să le smerească trufia, le trimitea... ocîrmuitori, oameni de acei însemnați cu pecetea păcatului. NEGRUZZI, S. I 274.

CERBICE s. f. 1. Ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dîrz, neînduplecat. 2. Fig. Mîndrie; împotrivire. – Lat. cervix, -icis.

CERBICE ~i f. Partea posterioară a gâtului; ceafă; grumaz. ◊ Tare de ~ neclintit în poziția pe care o ocupă. A frânge cuiva ~ea a forța pe cineva să renunțe la ambiția sa. [Art. cerbicea; G.-D. cerbicii] /<lat. cervix, ~icis

cerbice f. 1. (mai ales la bou) ceafă; cu cerbicea tare, încăpățânat; 2. partea superioară a jugului care acopere ceafa boului. [Lat. CERVICEM].

cerbíce f. (lat. cérvix, -icis). Rar. Ceafă. A frînge cuĭva cerbicea, a-l înfrînge, a-l învinge. A lua un lucru în cerbice, a te îndărătnici să-l facĭ. Tare de cerbice, cerbicĭos. Pĭesa juguluĭ care apeasă ceafa bouluĭ. – În est cerghice. V. guler.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cerbice (rar, înv.) s. f., g.-d. art. cerbicii

cerbice (pop.) s. f., g.-d. art. cerbicii

cerbice s. f., g.-d. art. cerbicii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CERBICE s. (TEHN.) (pop.) drug. (~ la jujeu.)

CERBICE s. (TEHN.) (pop.) drug. (~ la jujeu.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cerbice s. f.1. Ceafă, grumaz. – 2. Șira spinării. – 3. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracțiune. – Istr. cerbice. Lat. cervῑcem (Pușcariu 340; Candrea-Dens., 308; REW 1848; DAR); cf. sard. kervija „ceafă”, abruz. šervicare „a scutura”. Celelalte cuvinte romanice sînt neol. Cuvîntul rom. este înv., odinioară de uz curent în literatura scrisă, astăzi folosit de anumiți scriitori, într-un mod puțin artificial. – Der. cerbicie, s. f. (tenacitate, îndîrjire, neînduplecare); cerbicos, adj. (îndîrjit, orgolios, neîmblînzit), pentru al cărui semantism cf. v. sard. kerbiclia „voință” (Atzori 98).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CERBICE (< lat. cervix -icis) s. f. (ZOOT.) Depozit de țesut gras care apare pe partea superioară a gîtului, la tauri și berbeci, o dată cu maturitatea sexuală; p. ext. parte a gîtului pe care se depune acest depozit; grumaz.

Intrare: cerbice
substantiv feminin (F122)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cerbice
  • cerbicea
plural
genitiv-dativ singular
  • cerbici
  • cerbicii
plural
vocativ singular
plural
cerbișă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cerdiță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cerghișă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cerghiș
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cerbicesubstantiv feminin

  • 1. popular Depozit de țesut gras care apare pe partea superioară a gâtului, la tauri și berbeci, odată cu maturitatea sexuală; parte a gâtului pe care se depune acest depozit. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Boii... își potrivesc bine cerbicea în jug – și pornesc, împlîntîndu-și picioarele ca niște țăruși de oțel. GÎRLEANU, L. 37. DLRLC
    • format_quote O osteneală zdrobitoare se lăsă pe cerbicea lui Zibal. CARAGIALE, O. I 290. DLRLC
    • format_quote Mergînd cu capul plecat ca să nu mă-nece vîntul, începui să simț durere la cerbice, la frunte și la tîmple, fierbințeală și bubuituri în urechi. CARAGIALE, O. I 334. DLRLC
    • chat_bubble A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Trebuie să fii mai tare de cerbice. CONTEMPORANUL, VII 49. DLRLC
    • chat_bubble A frânge cuiva cerbicea = a forța pe cineva să renunțe la ambiția sa. NODEX
  • 2. figurat Mândrie, împotrivire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Trebuia să frîngă cerbicea unui ispravnic necinstit. SADOVEANU, P. S. 216. DLRLC
    • format_quote Să muiem cerbicea nelegiuitului. ISPIRESCU, M. V. 11. DLRLC
    • format_quote Boierii sînt răi... ca să le plece cerbicea și să le smerească trufia, le trimitea... ocîrmuitori, oameni de acei însemnați cu pecetea păcatului. NEGRUZZI, S. I 274. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.