17 definiții pentru ceartă

cată-ceártă sm [At: BARONZI, L. I, 96/6 / Pl: ~ / E: ctîm cată + ceartă] (Pop) Om arțăgos.

ceártă sf [At: CORESI, EV. 123/16 / Pl: cérte și cérturi / E: pvb dl certa] 1 Discuție aprinsă (cu schimb de vorbe aspre) între (două sau) mai multe persoane, rezultată din (păreri sau) interese diferite Si: controversă, dispută, (liv) altercație, litigiu, disensiune, (pop) gâlceavă, (pfm) ciorovăială, (îrg) cioandră, (înv) price, voroavă. 2 (Îe) A căuta ~ cu lumânarea A face tot posibilul să provoace o ceartă. 3 (Îc) Cată-~ Persoană care caută mereu prilej de a se certa. 4 (Bot; reg; îc) -ta casei Vineriță (Ajuga reptans). 5 (Înv) Gălăgie. 6-7 Murmur (de nemulțumire). 8 Dușmănie. 9 Observație aspră adresată cuiva pentru o greșeală Si: dojană, mustrare, (liv) reprimandă. 10 (Îrg) Pedeapsă.

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. – Din certa (derivat regresiv).

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de vorbe aspre, de imputări între două sau mai multe persoane, rezultat din deosebire mare de păreri sau de interese; dispută verbală (în contradictoriu), sfadă, gîlceavă. La ceartă unul spune una, altul alta, ori pe rînd ori amîndoi deodată. CARAGIALE, P. 76. Văzînd cearta iscată intre tata și mama din pricina m-a, [bunicul] a zis CREANGĂ, A. 18. ◊ Expr. A căuta ceartă (sau cearta) cu lumînarea = a căuta prilej de ceartă, a umbla după ceartă, a provoca ceartă cu tot dinadinsul. Și de astă dată se legară de dînsul și-i căuta cearta cu luminarea. ISPIRESCU, L. 248. ◊ Fig. O ceartă neîncetată de ciocane căzute zgomotos pe nicovală umplea aerul. ANGHEL, PR. 82. 2. (Rar) Discordie, neînțelegere, dușmănie, vrajbă, ură. Cum e badiul pus la chin, Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm, De greșeli Să ne iertăm. TEODORESCU, P. P. 547. – Pl. și: (învechit) certe (ALECSANDRI, P. II 106, ALECSANDRI, P. P. 151).

CEÁRTĂ, certuri, s. f. 1. Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane; sfadă, gâlceavă. ◊ Expr. A căuta ceartă cu lumânarea = a provoca ceartă cu orice preț. 2. (Rar) Neînțelegere, dușmănie, ură. Să-i dau un pahar de vin, De certuri Să ne-mpăcăm (TEODORESCU). – Postverbal al lui certa.

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi

ceártă s. f., g.-d. art. cértei; pl. cérturi

CEÁRTĂ s. 1. v. neînțelegere. 2. discuție, vorbă, zarvă, (pop.) gâlceavă, sfadă. (Multă ~ s-a făcut între ei pentru mine.) 3. admonestare, admonestație, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, râpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)

CEÁRTĂ s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pedeapsă, pornire, sancțiune, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.

CEÁRTĂ cérturi f. 1) Schimb de vorbe răstite (adesea ofensatoare) între două sau mai multe persoane; sfadă; gâlceavă. ◊ Bun de ~ căruia îi place să se certe; certăreț. 2) Situație care reflectă o dezbinare de interese. [G.-D. certei; Sil. cear-tă] /v. a (se) certa

cață-ceartă m. gâlcevitor, buclucaș.

ceartă f. discuțiune prea vie. [Abstras din certà].

ceártă f., pl. certe (d. a te certa). Discusiune [!] pe ton supărat, sfadă, gîlceavă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CEÁRTĂ s. 1. animozitate, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gîlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. și pop.) príce, prícină, sfádă, (pop. și fam.) cî́rcotă, dihónie, rî́că, (pop.) hárță, (înv. și reg.) pricáz, scî́rbă, toi, (reg.) buclúc, hî́ră, poáncă, sfădălíe, zoálă, (Mold. și Transilv.) poáră, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezuníre, gîlcevíre, împoncișáre, judéț, neașezáre, neuníre, pî́ră, pricinuíre, pricíre, prigoánă, prigoníre, zavístie, zurbávă, (grecism înv.) filonichíe, (fig.) ciocníre. (~ dintre două persoane.) 2. discuție, vorbă, zarvă, (pop.) gîlceavă, sfádă. (Multă ~ s-a făcut între ei pentru mine.) 3. admonestare, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș, (pop. și fam.) beșteleálă, muștruluiálă, ocáră, (înv. și reg.) înfruntáre, probozeálă, (reg.) probáză, probozénie, (prin Mold.) bănát, (Mold.) șmótru, (înv.) dăscălíe, împutăciúne, învățătúră, preobrăzitúră, probozíre, rắpște, remonstráre, zabrác, (fam. fig.) săpuneálă, scuturătúră. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)

ceártă s. v. ANIMOZITATE. DISCORDIE. DUȘMĂNIE. ÎNVRĂJBIRE. OSTILITATE. PEDEAPSĂ. PORNIRE. SANCȚIUNE. URĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZÎZANIE.

CEARTĂ. Subst. Ceartă, certare (înv.), sfadă (pop.), rîcă (fam.), gîlceavă (pop.), gîlcevire (înv. și pop.), zavistie (înv.), altercație (livr.), încontrare (pop.), ciorovăială (fam.), ciorovăire (rar), ciondăneală (fam.), cioandă (reg.), harță, poară (reg.), cîrcotă (pop. și fam.), sfădălie (reg.), ciorobor (reg.). Mustrare, dojană. Neînțelegere, divergență, discordie, dezbinare, disensiune, dezacord, zîzanie, dihonie (reg.), hîră (reg.). Conflict, litigiu, diferend, ciocnire (fig.), opoziție, înfruntare, împoncișare (înv.). Dispută, controversă (fam), contențiune (rar). Scandal, tărăboi, zarvă, gălăgie, vîlvă, tevatură, a zgomot, larmă. Ceartă cu bătaie, rix (rar), încăierare, încăierat (reg.), arțag (pop. și fam.), păruială (fam.), bătaie. Certăreț, sfadnic (reg.), gîlcevitor (pop.), scandalagiu, zurbagiu, cîrcotaș (pop. și fam.), zavistios (înv.). Adj. Certăreț, sfadnic (reg.), gîlcevitor (pop.), arțăgos (pop. și fam.), cîrcotaș (pop. și fam.), sfădăuș (reg.), rău de gură (de clanță). Certat, supărat, împoncișat (înv.). Vb. A se certa, a se sfădi (pop.), a se gîlcevi (pop.), a se ciorovăi (fam.), a se ciondăni (fam.), a se hîrîi, a se prici (înv. și reg.), a se lua la harță, a se pune în pizmă (cu cineva), a se lua în colț (cu cineva), a se împunge cu vorba, a-și face de năjit, a căuta ceartă (pricină) cu lumînarea, a se certa furcă, a se certa (a se înjura) ca la ușa cortului. A se înfrunta, a se ciocni (fig.), a se încontra (pop.), a se împoncișa (înv.). A face scandal (tărăboi, zarvă, gălăgie), a da dîlg în tîrg. A se lua la harț (harță), a sări în capul (cuiva), a fi pus pe încăierare, a fi pus pe arțag, a se încăiera, a se lovi, a se părui, a se bate. A fi certăreț, a fi cu gura mare, a fi gata de ceartă, a sta cu toporul în brîu, a umbla cu țîfna în nas. A certa, a mustra, a dojeni, a face observații, a lua la rost. V. amenințare, bătaie, blestem, cicăleală, discreditare, mustrare, nestăpînire de sine.

Intrare: ceartă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ceartă cearta
plural certuri certurile
genitiv-dativ singular certe, cerți certei, cerții
plural certuri certurilor
vocativ singular
plural