CASNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care ține de casă¹, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă¹ + suf. -nic.

casnic, ~ă [At: PRAV. (MUNT.) 551 / Pl: ~ici, ~ice / E: casă¹ + -nic] 1 a Specific casei Si: domestic, (înv) căsean. 2 a Referitor la casă (1) Si: domestic, (înv) căsean. 3 a Care provine de la casă (1) Si: domestic, (înv) căsean. 4 a Care aparține casei Si: domestic, (înv) căsean. 5 a (Nob; d. animale) Domesticit. 6 a (Înv) Economic. 7 a (Mai ales d. oameni) Care își petrece timpul acasă, în familie. 8 a (Îs) Industrie - Activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei nevoilor proprii. 9-10 smf, a (înv) (Om) căsătorit. 11 sm (Înv; nob) Proprietarul casei. 12 smf (Înv; mpl) Persoane care locuiesc împreună într-o casă, formând o familie Si: (înv) căsaș, căsean. 13 smf (Înv) Persoană care se află în serviciul cuiva. 14 smf (Înv) Tovarăș. 15 sf Femeie care se ocupă numai cu gospodăria Si: gospodină.

CASNIC I. adj. De casă, de gospodărie; de familie; conjugal: industria ~ă; viața ~ă. II. sm. 1 Om însurat ¶ 2 pl. ‡ Soți: desparte pravila pre ~i pentru frica ce are muiarea despre bărbat PRV.-MB. ¶ 3 pl. Căseni, oamenii din casă: cînd ședeau casnicii la lucru iarna... cotoiul sta lîngă dînșii și torcea ISP..

CASNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care ține de casă¹, de gospodărie. ◊ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfășurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obținerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care își petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S. f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S. m. (Rar) Căsean. – Casă¹ + suf. -nic.

CASNIC¹, casnici, s. m. (Rar, mai ales la pl.) Căsean. Ședeau casnicii la lucru iarna. ISPIRESCU, L. 285. Stăpînul și stăpîna dau mîna cu noii casnici, ori cu vechii oameni ai casei. EMINESCU, N. 141.

CASNIC¹, casnici, s. m. (Rar) Căsean. – Din casă¹ + suf. -nic.

CASNIC² ~că (~ci, ~ce) m. și f. 1) Persoană care locuiește într-o casă cu alți membri ai familiei. 2) Persoană nesalarizată care se ocupă numai cu gospodăria. /casă + suf. ~nic

casnic a. 1. de casă; 2. care ține o casă, gospodar: femeie casnică. ║ m. om de al casei.

cásnic, -ă adj. (d. casă 1). De casă, domestic: animale casnice. Ĭubitor de casă, gospodar: casnic și așezat (VR. 1923, 7, 34). Subst. Persoană din casă (căsean).

casnic adj. m., s. m., pl. casnici; adj. f., s. f. casnică, pl. casnice

casnic adj. m., s. m., pl. casnici; adj. f., s. f. casnică, pl. casnice

casnic adj. m., s. m., pl. casnici; f. sg. casnică, pl. casnice

casnic.

CASNIC s. v. bărbat, soț.

casnic s. v. BĂRBAT. SOȚ.