canibalism sn [At: DA / Pl: ~e / E: fr cannibalisme] 1 Antropofagie. 2 Cruzime. 3 (Fig) Sălbăticie.

*CANIBALISM sbst. 1 Antropofagie ¶ 2 Fig. Cruzime, sălbăticie [fr.].

CANIBALISM s. n. 1. Deprinderea sălbaticilor de a se hrăni cu carne de om; antropofagie. 2. Fig. Cruzime, sălbăticie, ferocitate, sete de sînge.

CANIBALISM s. n. Antropofagie. ♦ Fig. Cruzime, sălbăticie. – Fr. cannibalisme.

CANIBALISM s.n. 1. Obicei al unor oameni sau animale de a-și mînca semenii; antropofagie. 2. (Fig.) Cruzime, sălbăticie, sete de sînge. [Cf. fr. cannibalisme].

CANIBALISM s. n. 1. antropofagie. 2. (fig.) cruzime, sălbăticie. (< fr. cannibalisme)

CANIBALISM n. 1) Obișnuință de a folosi drept hrană carnea de om; antropofagie. 2) fig. Lipsă de omenie; cruzime; ferocitate. /<fr. cannibalisme

canibalism n. antropofagie.

*canibalízm n. (d. canibal). Antropofagic. Fig. Ferocitate.

canibalism s. n.

canibalism s. n.

canibalism s. n.

canibalism.

CANIBALISM (< canibal) s. n. 1. Devorare, de către unele animale, a indivizilor din propria specie (de ex. femelele mame, mai ales scroafele, își devorează puii după fătare sau unele păsări ciugulesc țesuturile vii ale altor păsări). C. se manifestă numai în anumite perioade ale vieții (c. temporar: la feline cînd masculii sînt mai mulți decît femelele le mănîncă puii pentru a le forța să reintre în călduri) sau este o trăsătură specifică de comportament (c. permanent: la călugăriță). 2. Consumarea cărnii de om de către popoarele primitive, determinată de insuficiența resurselor alimentare sau de credințe religioase; antropofagism. 3. Cruzime, ferocitate.

CANIBALISM s. antropofagie.

CANIBALISM s. antropofagie.