CALCE¹, călci, s. f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbacee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare, în forma copitei de cal, și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.

CALCE¹, călci, s. f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbecee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare, în formă de copită de cal, și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.

CALCE s. f. Plantă erbacee cu frunze groase și lucitoare în forma copitei de cal și cu flori galbene-aurii; crește pe lîngă bălți și prin locuri umede (Caltha palustris).

CALCE¹ s. f. Plantă erbacee cu frunze groase și lucitoare, în forma copitei de cal și cu flori galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.

CALCE¹ f.: ~ea calului plantă erbacee perenă, toxică, având tulpină ramificată la bază, flori mari galbene și frunze groase lucitoare, care crește prin bălți și locuri umede. /<lat. calx, calcis

calce f. calcea calului, plantă cu frunze groase, lucitoare și florile galbene-aurii, crește prin bălți și locuri umede (Caltha palustris). [Lat. CALCEM, lit.călcâiul calului].

1) cálce f., pl. călcĭ (lat. calx, calcis, călcîĭ). Calcea caluluĭ, o plantă erbacee ranunculacee care crește pin locurĭ umede (calta palustris). Face florĭ marĭ galbene auriĭ. – Să nu fie un cuv. stricat de botaniștĭ din lat. calta (Virg. Ecl. 2,50)?

călcea sf vz calce¹

calce² (plantă) s. f., art. calcea, g.-d. art. călcii; pl. călci

calce¹ (plantă) s. f., g.-d. art. călcii; pl. călci

calce (bot.) s. f., pl. călci

CALCEA-CALULUI s. (BOT.; Caltha palustris) (reg.) bulbuc, bulbucel, scalce, zlat, capră-nemțească.

CALCEA-CALULUI s. (BOT.; Caltha palustris) (reg.) bulbuc, bulbucel, scalce, zlat, capră-nemțească.

calce (calce), s. f. – Gălbenele (Caltha palustris). Probabil din lat. caltha, cuvînt care apare la Plaut, și care înseamnă „plantă cu flori galbene”, cum sînt într-adevăr gălbenelele. Pentru a explica fonetismul, ar trebui plecat de la un der. *calthea › *calțe (pentru țe › ce, cf. arici). În general se admite că acest cuvînt calce reprezintă lat. calx, acuz. calcem (Candrea, Rom., XXXI, 273; Pușcariu 256; REW 1534; Candrea-Dens., 215; DAR); însă semantismul este mai puțin clar.

calce², călci, s.f. (reg., bot.) Plantă erbacee perenă, toxică, cu flori galbene și frunze lucitoare, în formă de copită de cal; calcea-calului (Caltha palustris): „Frunză verde de călcuță, / Mândru-i cu două drăguță” (Bârlea, 1924, I: 230). ■ În Maram. din dreapta Tisei, florile de calce se pun la casă și la grajd, la Sf. Gheorghe (Grai. rom., 2000). ■ (onom.) Calcea, nume de familie în jud. Maram. – Lat. calx, calcis „calcâi” (DEX, MDA).

calce¹, călci, s.f. – (reg.) Lanț înroșit în foc (pe care se mulge oaia, ca să nu i se ia laptele): „Se păstrează obiceiul ca atunci când mulgi întâi la munte să se mulgă pe călci” (C. C., 1979). – Et. nec.

calce², călci, s.f. – (reg. / bot.) Plantă erbacee perenă, toxică, cu flori galbene și frunze lucitoare, în formă de copită de cal; calcea-calului (Caltha palustris): „Frunză verde de călcuță, / Mândru-i cu două drăguță” (Bârlea, 1924, I: 230). În Maramureșul din dreapta Tisei, florile de calce se pun la casă și la grajd, la Sf. Gheorghe (Grai. rom., 2000). ♦ (onom.) Calcea, nume de familie în Maramureș. – Lat. calx, calcis „calcâi” (DEX, MDA).

calce¹, călci, s.f. – Lanț înroșit în foc (pe care se mulge oaia ca să nu i se ia laptele): „Se păstrează obiceiul ca atunci când mulgi întâi la munte să se mulgă pe călci” (C. C. 1979). – Probabil lat. calx, calcis „călcâi”.

calce², călci, s.f. – (bot.) Plantă erbacee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare în formă de copită de cal; calcea calului (Caltha palustris): „Frunză verde de călcuță, / Mândru-i cu două drăguță” (Bârlea 1924 I: 230). – Lat. calx, calcis.

CALCE² (lat. calcem) s. f. Calcea-calului = plantă erbacee, perenă, toxică, din familia ranunculaceelor, înaltă de 20-60 cm, cu frunze groase, lucioase, în formă de copită de cal și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris).