CAIMAN², caimani, s. m. (Reg.) Persoană care însoțește în pădure pe muncitori sau pe plutași, pentru a le pregăti mâncarea, a le păzi și curăța coliba etc. – Et. nec.

caiman¹ sm [At: SADOVEANU, V. F. 191, ap. DA ms / Pl: ~i / E: nct] (Reg) Bărbat în vârstă, care însoțește o echipă de muncitori lemnari în pădure, îi păzește, le curăță coliba și le face de mâncare.

CAIMAN², caimani, s. m. (Reg.) Persoană care însoțește în pădure pe muncitorii lemnari sau pe plutași, pentru a le pregăti mâncarea, pentru a le păzi și curăța coliba etc. – Et. nec.

CAIMAN², caimani, s. m. (Regional) Bărbat în vîrstă înaintată care însoțește o echipă de muncitori lemnari în pădure, le păzește și curăță coliba și le face de mîncare. Lucrătorii erau la lucrul lor, la mînatul buștenilor pe unda rîului; numai caimanul se afla acasă și pregătea prînzul. SADOVEANU, V. F. 150.

CAIMAN², caimani, s. m. (Reg.) Persoană care însoțește în pădure pe muncitorii lemnari sau pe plutași, pentru a le face de mîncare, pentru a le păzi și a le curăța coliba etc. [Pr.: cai-]

caiman (desp. cai-) s. m., pl. caimani

caiman (cai-) s. m., pl. caimani

caiman (crocodil, însoțitor al muncitorilor forestieri) s. m. (sil. cai-), pl. caimani

caiman, caimani, s.m. (reg.) Lucrător care se ocupă cu gospodăria cabanei, muncitor forestier: „Aici era adusă o femeie numită căimăniță, care le pregătea mesele și întreținea curățenia [în cabana butinarilor]” (Horj, 2007). ■ „Înainte, nu erau femei la pădure. Și lucrurile femeiești erau făcute de butinari. Când lipsea apă, se zicea Caiman apă!, sau Caiman lemne! Adică lipsesc apă, lemne etc. După o vreme, butinarii au ajuns la concluzia că mai de folos ar fi să nu scoată din muncă bărbat, ci să aducă o femeie care să le facă mâncare, să le facă curățenie, să le spele lenjeria de pat și să-i aștepte cu foc în sobă. Așa a apărut meseria de căimăniță”, povestește un butinar de pe Valea Vaserului (Portase, 2006: 117). ■ (onom.) Caiman, nume de familie în jud. Maram. – Et. nec. (MDA); din ucr. kaiman (Gh. Pop, 1971).

caiman, caimani, s.m. – (reg.) Lucrător care se ocupă cu gospodăria cabanei, muncitor forestier (Gh. Pop, 1971: 87): „Aici era adusă o femeie numită căimăniță, care le pregătea mesele și întreținea curățenia [în cabana butinarilor]” (Horj, 2007). „Înainte, nu erau femei la pădure. Și lucrurile femeiești erau făcute de butinari. Când lipsea apă, se zicea Caiman apă!, sau Caiman lemne! Adică lipsesc apă, lemne etc. După o vreme, butinarii au ajuns la concluzia că mai de folos ar fi să nu scoată din muncă bărbat, ci să aducă o femeie care să le facă mâncare, să le facă curățenie, să le spele lenjeria de pat și să-i aștepte cu foc în sobă. Așa a apărut meseria de căimăniță”, povestește un butinar de pe Valea Vaserului (Portase, 2006: 117). ♦ (onom.) Caiman, Căiman, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Et. nec. (DEX, MDA); din ucr. kaiman (Gh. Pop, 1971).

caiman, -i, s.m. – Lucrător care se ocupă cu gospodăria cabanei, muncitor forestier (Gh. Pop 1971: 87): „Aici era adusă o femeie numită căimăniță, care le pregătea mesele și întreținea curățenia [în cabana butinarilor]” (Horj 2007). – Din ucr. kaiman (Gh. Pop 1971).