13 definiții pentru caic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

caíc sn [At: URICARIUL, ap. LET. 171 / V: ~iúc / Pl: ~ice / E: tc kayik] 1 (Înv) Ambarcație îngustă cu vele, cu două catarge, cu pupa și prora ascuțite, mai înalte decât restul bordajului. 2 Luntre turcească lungă și îngustă, încovoiată la capete.

CAÍC, caice, s. n. 1. Ambarcațiune îngustă, cu vele, cu două catarge, cu pupa și prora ascuțite, mai înalte decât restul bordajului. 2. Luntre ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete, folosită în Orient. – Din tc. kayık.

CAÍC, caice, s. n. 1. Ambarcație îngustă, cu vele, cu două catarge, cu pupa și prora ascuțite, mai înalte decât restul bordajului. 2. Luntre turcească ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete. – Din tc. kayik.

CAÍC, caice, s. n. Mică navă cu pînze (folosită mai mult în Bosfor). Venise un popă bătrîn și cu glas desfundat, De pe un caic părăsit să prohodească marea. LESNEA, I. 39. Un caic sosește în tăcere-adîncă Și pe sub ferestre la serai a stat. BOLINTINEANU, O. 101. ♦ Luntre ușoară, lungă și îngustă, cu cele două capete încovoiate. Spumegînd se bate Dunărea de maluri, Caicul pornește clătinat de valuri. IOSIF, V. 78. Departe, încolo, un pescar turc trăgea la edec în tăcere caicul său încărcat. ODOBESCU, S. I 140.

CAÍC, caice, s. n. 1. Mică navă cu vele (și cu motor), având pupa și prora mai înalte decât restul bordajului. 2. Luntre ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete. – Tc. kayik.

CAÍC ~ce n. 1) Ambarcație îngustă, cu capetele ascuțite și cu două catarge. 2) Luntre (pescărească) ușoară, lungă și îngustă, încovoiată la capete. [Sil. ca-ia-] /<turc. kayik

caic n. luntre ușoară turcească, țuguiată la ambele căpătâie: doarme’n legănarea lungelor caice AL. [Turc. KAYIK].

caíc n., pl. e și rar urĭ (turc. kaĭik, kaĭuk; ngr. kaiki, bg. sîrb. kaik, rus. kaĭúk). Corabie maĭ mică și maĭ lata, dar mult maĭ mare de cît luntrea.

cefté-caíc sn [At: ȘIO / Pl: n / E: tc çifte kayik] (Înv) Fes în formă de caic, purtat, odinioară, de femei.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

caíc (barcă cu vele, luntre) s. n., pl. caíce


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

caíc (caíce), s. n. – Canoe, ambarcație ușoară. – Mr. căiche. Tc. kayik (Șeineanu, II, 76; Roesler 594; Lokotsch 1014; Ronzevalle 130); cf. ngr. ϰαïϰι; bg., sb. kaik.Der. caicgiu, s. m. (vîslaș, barcagiu), din tc. kayikçi.

Intrare: caic
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caic
  • caicul
  • caicu‑
plural
  • caice
  • caicele
genitiv-dativ singular
  • caic
  • caicului
plural
  • caice
  • caicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)