CAIC, caice, s. n. Mică navă cu pînze (folosită mai mult în Bosfor). Venise un popă bătrîn și cu glas desfundat, De pe un caic părăsit să prohodească marea. LESNEA, I. 39. Un caic sosește în tăcere-adîncă Și pe sub ferestre la serai a stat. BOLINTINEANU, O. 101. ♦ Luntre ușoară, lungă și îngustă, cu cele două capete încovoiate. Spumegînd se bate Dunărea de maluri, Caicul pornește clătinat de valuri. IOSIF, V. 78. Departe, încolo, un pescar turc trăgea la edec în tăcere caicul său încărcat. ODOBESCU, S. I 140.