15 definiții pentru căpetenie căpitenie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căpetenie1 sf [At: DOSOFTEI, V. S. 61/1 / V: ~pit~ / Pl: ~ii / E: cap1 + -enie] 1 Persoană care se află în fruntea unui grup Si: cap, căpitan (1-2), comandant, conducător, șef. 2 (Îla) De ~ De frunte. 3 (Îal) Fundamental. 4 (Înv; csc) Cei mai de frunte Si: cremă, elită, floare, frunte, spumă, (înv) lamură. 5 (Înv; în texte bisericești) Ceată.

căpeténie2 sf vz căpitănie

CĂPETÉNIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal; fundamental. [Var.: (reg.) căpiténie s. f.] – Cap1 + suf. -enie.

CĂPETÉNIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal; fundamental. [Var.: (reg.) căpiténie s. f.] – Cap1 + suf. -enie.

CĂPETÉNIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. Să nu credeți însă că Jap ajunsese acum un fel de căpetenie de hoți. GALACTION, O. I 309. Se lăuda în toate părțile că el ar cînta mai frumos decît căpetenia căpeteniilor de cîntăreți, Apolon. ISPIRESCU, U. 109. ◊ Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal. Slujba lui de căpetenie era să ducă în toată dimineața cîte un mănunchi de flori la cele trei fete. ISPIRESCU, L. 164. – Variantă: (Mold.) căpiténie (CREANGĂ, P. 48, NEGRUZZI, S. I 196) s. f.

CĂPETÉNIE ~i f. pop. Persoană care se află în fruntea unui grup. ◊ De ~ de primă importanță, de frunte; principal. [Art. căpetenia; G.-D. căpeteniei; Sil. -ni-e] /cap + suf. ~enie

căpetenie f. cap, comandant: căpetenie de ostași; de căpetenie, principal: lucru de căpetenie. [Derivat din cap, pl. capete, cu sufixul enie].

căpeténie f. (d. capăt, capete). Cap, căpitan, căpitănie, șef, comandant: căpetenie de soldațĭ, de hoțĭ. Lucru de căpetenie, lucru principal. – În est căpi-.

căpiténie sf vz căpetenie1

CĂPITÉNIE s. f. v. căpetenie.

CĂPITÉNIE s. f. v. căpetenie.

CĂPITÉNIE s. f. v. căpetenie.

CĂPITÉNIE s. f. v. căpetenie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căpeténie (-ni-e) s. f., art. căpeténia (-ni-a), g.-d. art. căpeténiei; pl. căpeténii, art. căpeténiile (-ni-i-)

căpeténie s. f. (sil. -ni-e), art. căpeténia (sil. -ni-a), g.-d. art. căpeténiei; pl. căpeténii, art. căpeténiile (sil. -ni-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂPETÉNIE s. 1. v. comandant. 2. conducător, vătaf, (reg.) birău, jude. (~ de colindători.)

CĂPETENIE s. 1. cap, comandant, conducător, șef, mai-mare, (înv. și reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povățuitor, proprietar, tocmitor, vîrhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ a oștirii.) 2. conducător, vătaf, (reg.) birău, jude. (~ de colindători.)

Intrare: căpetenie
  • silabație: -ni-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpetenie
  • căpetenia
plural
  • căpetenii
  • căpeteniile
genitiv-dativ singular
  • căpetenii
  • căpeteniei
plural
  • căpetenii
  • căpeteniilor
vocativ singular
  • căpetenie
  • căpetenio
plural
  • căpeteniilor
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpitenie
  • căpitenia
plural
  • căpitenii
  • căpiteniile
genitiv-dativ singular
  • căpitenii
  • căpiteniei
plural
  • căpitenii
  • căpiteniilor
vocativ singular
  • căpitenie
  • căpitenio
plural
  • căpiteniilor

căpetenie căpitenie

  • 1. Persoană care se află în fruntea unui grup.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: comandant conducător șef, -ă 2 exemple
    exemple
    • Să nu credeți însă că Jap ajunsese acum un fel de căpetenie de hoți. GALACTION, O. I 309.
      surse: DLRLC
    • Se lăuda în toate părțile că el ar cînta mai frumos decît căpetenia căpeteniilor de cîntăreți, Apolon. ISPIRESCU, U. 109.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cap + sufix -enie.
    surse: DEX '09 DEX '98