căluș

  • 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 3 exemple
    exemple
    • Desprinse tot de la chimir un căluș, îl vîrî Gioienei în gură. HOGAȘ, DR. II 99.
      surse: DLRLC
    • Acoperit c-un văl negru din cap pînă-n picioare, astupat la gură c-un căluș de fier... va fi rușinat și tăiat, pentru vinovățiile sale de înaltă vînzare și gînd de ucidere. NEGRUZZI, S. III.
      surse: DLRLC
    • Pune în gura calului un băț... numit căluș. ȘEZ.III 202.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească.
      surse: DEX '09 DEX '98 NODEX expresie
  • 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM
  • 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: scaun scăunaș 2 exemple
    exemple
    • Ei l-au găsit petrecînd cu cîntecul dulce din lira-i Cea cu călușul de-argint și cu mîndre podoabe. MURNU, I. 178.
      surse: DLRLC
    • Două coarde îi plesniră una dupe alta și călușul îi căzu din nou, trosnind sinistru pe trupul uscat al viorii. DELAVRANCEA, T. 50.
      surse: DLRLC
  • 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: șevalet un exemplu
    exemple
    • Pe călușul din fața ferestrei... stă o altă pînză neîncepută. VLAHUȚĂ, la TDRG.
      surse: DLRLC
  • 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau în cel manual.
    surse: DEX '09 DEX '98
  • 6. Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; călușar, călușel.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC de obicei articulat un exemplu
    exemple
    • Din ce vor cîștiga călușarii, o treime va merge la boier dijmă la căluș. STANCU, D. 512.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cal + sufix -uș.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX

8 definiții

călúș sn [At: DOSOFTEI, V. S. 115 / 2 / V: sc~ / Pl: ~e, ~uri / E: cal + -uș] 1 Bețișor cu care se prind sau se leagă două obiecte unul de altul. 2 Parte a plugului pe care este fixat grindeiul, legat de un gânj de nuia, numit potâng. 3 (La războiul de țesut) Scripete al ițelor Si: călușel (8). 4 Obiect pe care se sprijină pușca când se ochește. 5 Șevalet. 6 Botniță cu cuie care se pune vițeilor și iezilor pentru a-i înțărca. 7 Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal pentru a-l forța să țină gura deschisă. 8 Mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. 9 (Îe) A pune (cuiva) ~ul în gură A împiedica pe cineva să vorbească. 10 Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical Si: scaun, scăunaș. 11 Parte a morii nedefinită mai îndeaproape Cf cal (27), călușel (10). 12 (Reg) Buștean tăiat în scânduri din care numai o parte mică dintr-un capăt rămâne netăiată Si: (reg) boc. 13 Struțișor (buchețel) de mai multe alune Si: călușel (9). 14 (Reg; Mor) Piesă cu care se înțepenește cuiul de fier (care se vede sub veacă) care trece prin piatra inferioară în cavitatea celei superioare și cu care se ține piatra suspendată. 15 Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 16 Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau prin cel manual. 17 (Înv) Scaun al vizitiului la o caleașcă, la o trăsură etc. 18 (De obicei articulat) Dans popular cu figuri variate jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi Si: călușar (1), călușel (13). 19 (De obicei articulat) Melodie după care se execută dansul căluș (18) Si: călușar (2), călușel (14). 20 Melodie împreună cu dansul Si: călușar (3), călușel (15). 21 (Csc) Totalitate a călușarilor (4). 22 (Îe) A lua pe cineva din ~ A poci. 23 Șchioapă (măsură de lungime). 24 (Ent) Libelulă.

CĂLÚȘ s. 1. (reg.) proțap. (~ pentru gura calului.) 2. (înv. și reg.) scăluș, (înv.) proțap. (~ de pus în gura cuiva, ca să nu strige.) 3. (MUZ.) scaun, scăunaș, scăunel. (~ la un instrument cu coarde.) 4. v. șevalet. 5. (TEHN.) scripete. (~ la ițele războiului de țesut.) 6. (reg.) smâc. (Jucăria numită ~) 7. (COR.; art.) călușarii (pl. art.). (~ul se joacă de către flăcăi.)

căluș m. 1. cal mic; 2. partea frâului ce se pune în gura calului; 3. bucățică de lemn sau de fier ce se pune cu d’a sila în gura cuiva spre a-l opri să strige sau să muște; 4. bucățică de lemn crăpat la un căpătâiu de prins cămășile (pe funii); 5. buștean tăiat în scânduri (Oltenia); un căluș de scândur; 6. scăunaș de vioară; 7. suport cu picioare pe care pictorii își așează cadrul spre a lucra. [Pentru sensurile tehnice, v. cal].

călúș n., pl. urĭ și e (dim. d. cal, ĭar genu ca la cocoș-cocoașe orĭ țap-țapurĭ). Partea frîuluĭ care se pune în gura caluluĭ. Bucățică de lemn orĭ alt-ceva care se pune în gura cuĭva ca să nu poată striga orĭ mușca (V. proțap). Bucățică de lemn despicată de prins rufele pe frînghie. (Azĭ se face din doŭă bucățele care prind rufa pintr´un [!] resort). Scaun de care se sprijină coardele vioriĭ. Cavalet. Prăjină de sprijinit pușca p. a trage maĭ precis. Rotocol orĭ sul de postav fixat pe umăru drept al uniformeĭ soldaților ca să n´alunece cureaŭa puștiĭ cînd e purtată pe umăr. S. m. (ca și bumb și nasture). Un fel de nasture lungăreț la tunicile cu găitane (ale cavaleriiĭ). – Și scăluș.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CĂLÚȘ s. 1. (reg.) proțáp. (~ pentru gura calului.) 2. (înv. și reg.) scălúș, (înv.) proțáp. (~ de pus în gura cuiva, ca să nu strige.) 3. (MUZ.) scaun, scăunaș, scăunel. (~ la un instrument cu coarde.) 4. (PICT.) șevalet. 5. (TEHN.) scripete. (~ la ițele războiului de țesut.) 6. (reg.) smîc. (Jucăria numită ~.) 7. (COR.; art.) călușarii (pl. art.). (~ se joacă de către flăcăi.)

căluș, important accesoriu al instrumentelor cu coarde și arcuș*. Lucrat din lemn de arțar sau brad, c. este o placă subțire, care, așezată în poziția verticală pe pieptul instr., limitează porțiunea sonoră a coardelor și transmite corpului instr. vibrațiile produse din frecarea arcușului pe coarde.

căluș(ul) (cicălușerul), complex de obiceiuri și manifestări coregrafice atestate din sec. 16, întâlnite astăzi în Valea Dunării și unele părți ale Transilvaniei. Aparține unui strat foarte vechi, în legătură, poate, cu colonizarea romană. Are un fond magic, care, deși evoluează pretutindeni spre spectacol și divertisment coregrafic, este încă prezent, în formele cele mai bine păstrate, prin numeroase urme ale unor rituri de fertilitate, inițiere, vindecare și luptă. În general, cetele de călușari se formează de Rusalii (Valea Dunării) sau la sărbătorile de iarnă (Transilvania). Jucătorii sunt de obicei în număr impar și stau sub comanda unui vătaf. Ei au o costumație specială foarte ornată; toți poartă bâte, la brâu usturoi și pelin, iar la opinci pinteni sau clopoței. Unul dintre ei este un personaj mascat, Mutul, care execută diverse comicării. Cetele colindă satele și joacă la diferite case timp de 2 săptămâni. Din punct de vedere coregrafic, jocul se desfășoară în monom, în plimbare pe linia cercului sau pe loc. Tipurile din valea Dunării sunt mai aproape de substrat, pe când cele transilvănene au suferit, în sec. 19, unele influențe culte; ambele forme ating însă un înalt grad de virtuozitate coregrafică. Pare înrudit cu unele manifestări similare din apusul Europei. Etimologia propusă: lat. collusium „înțelegere secretă”.

hora din căluș, joc* popular românesc care face parte din complexul călușului*. Se execută la sfârșit și iau parte și spectatorii. De cele mai multe ori călușarilor li se dau copii în brațe, în timpul jocului, în credința că ei vor fi feriți de boli. Din punct de vedere coregrafic, este o variantă obișnuită de horă (1) care capătă funcția rituală în momentul respectiv.

Intrare: căluș
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular căluș călușul
plural călușuri călușurile
genitiv-dativ singular căluș călușului
plural călușuri călușurilor
vocativ singular
plural

10 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

CĂLÚȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau în cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; călușar (1), călușel (4). – Cal + suf. -uș.

CĂLÚȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau în cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; călușar (1), călușel (4). – Cal + suf. -uș.

CĂLÚȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn, de metal sau mototol de cîrpă care se pune între dinții dinainte, spre a ține forțat gura deschisă (la oameni spre a-i împiedica să vorbească, la animale mai ales cînd li se face o operație). Desprinse tot de la chimir un căluș, îl vîrî Gioienei în gură. HOGAȘ, DR. II 99. Acoperit c-un văl negru din cap pînă-n picioare, astupat la gură c-un căluș de fier... va fi rușinat și tăiat, pentru vinovățiile sale de înaltă vînzare și gînd de ucidere. NEGRUZZI, S. III Pune în gura calului un băț... numit căluș. ȘEZ.III 202. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a astupa gura, a tăia vorba cuiva. 2. Bucățică de lemn, de o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun, scăunaș. Ei l-au găsit petrecînd cu cîntecul dulce din lira-i Cea cu călușul de-argint și cu mîndre podoabe. MURNU, I. 178. Două coarde îi plesniră una dupe alta și călușul îi căzu din nou, trosnind sinistru pe trupul uscat al viorii. DELAVRANCEA, T. 50. 3. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul cînd lucrează; șevalet. Pe călușul din fața. ferestrei... stă o altă pînză neîncepută. VLAHUȚĂ, la TDRG. 4. (Regional) Jocul călușarilor. Din ce vor cîștiga călușarii, o treime va merge la boier dijmă la căluș. STANCU, D. 512.

CĂLÚȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Bucățică de lemn de formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Călușar (1). – Din cal + suf. -uș.

călúș s. n., pl. călúșuri

*călúșul (joc) s. n. art., neart. călúș

călúș s. n., pl. călúșuri

CĂLÚȘ s. v. călușar.

CĂLÚȘ ~uri n. 1) Bucată de lemn care se pune între dinții unui animal pentru a-l forța să țină gura deschisă. 2) Bucată de cârpă făcută boț, care se introduce în gura unei persoane ca să nu strige. ◊ A pune (cuiva) ~ în gură a împiedica pe cineva să vorbească. 3) Plăcuță de lemn care servește ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcuș; scaun. 4) Suport de lemn pe care pictorul fixează pânza când pictează; șevalet. 5) v. CĂLUȘAR. /cal + suf. ~


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.